Ce bine ar fi daca totul ar fi asa simplu…
Daca as putea inchide ochii si cand ii deschid voi sa nu mai fiti acolo, distrugandu-mi mie viata!
M-am saturat de prieteni falsi, care candva erau in capul meu; prieteni pe care ii aveam mereu langa mine, prieteni cu care vorbeam 24 din 24.
Nu mai sunt. S-au dus si in locul lor a ramas un gol. Un gol pe care nici macar ei nu il mai pot umple.
Acum se chinuie totusi sa faca asta, uitand ca toate legaturile dintre noi s-au rupt.
Acum nimic nu ne mai poate aduce inapoi impreuna, impartasindu-ne secretele. Nici macar lacrimi sau certuri.
Acum avem 2 vieti separate, datorita tie. Te felicit.
Niciodata nu ai stiut sa fii o prietena buna. Ai fost mereu o lasitate si o falsitate in fata mea. Si mi-am dat seama prea tarziu de asta. Acum incerci sa te razbuni, desi nu ai un motiv anume, sa te razbuni pe mine, lasandu-ma singura. Fara prieteni. Furandu-i pe ei de langa mine. Te felicit din nou; ai deja destui. M-ai facut sa sufar. O sa te potolesti?
Daca nu ar fi reguli, daca nu ar fi bun simt, tu nu ai mai exista prin jurul meu…
Si spun stop… in zadar…
Păi ce mai aștepți? Ziua de mâine? Îți va fi la fel de mizerabilă dacă ți-o vei continua alături de specimenele pe care le descrii. Treci la fapte, a sta cu cineva din frica de a nu rămâne singur nu e o opțiune.
Nu mai stau cu persoana descrisa aici. Dar ea continua sa imi distruga viata
Atunci fii puternică, nu e lăsa călcată în picioare sau agasată de o persoană ca ea. În primul rând nu merită, iar în al doilea rând, cine e ea să-ți facă viața mizerabilă?
Ai dreptate! Trebuie sa merg cu fruntea sus si sa o ignor!
Poate a ignora nu e termenul potrivit, dar s[-i transmiți cu puterea minții că nu ești mai prejoasă, că ești o fată puternică, dornică să vadă ce o așteaptă viitorul. Iar pentru asta, nu ai nevoie de piedici în drumul tău.
E adevarat… Nu am nevoie. Dar exista viata fara piedici?
Există, dacă te decizi să calci pe ele 🙂
Poate. Dar eu inca nu am descoperit acea viata
Ba da, atâta timp cât trăiești. Ceea ce am vrut să spun prin „viață” era drumul pe care mergem noi. Desigur, capătul, destinația, va fi, desigur, moartea. Dar până la moarte, ai o cale lungă, abruptă, ușoară, limpede, cum vrei tu s-o faci să fie.
Pot sa te iau acasa? Si sa-mi dai sfaturi de cum deschid ochii dimineata?
Mi-ar plăcea să te pot ajuta și am s-o fac, dar aici, pe blog 🙂
Iti multumesc oricum.