Eram constienta ca nu mai aveam bolul cu popcorn in maini si ca tremuram. Cineva era in spatele meu si ma ameninta, dar nu aveam curaj sa ma intorc si sa ma uit.
In cateva clipe mi-au trecut prin fata ochilor cei 23 de ani de viata. Imi aminteam pana si prima raza de lumina pe care am avut ocazia sa o vad in maternitate. Imi aminteam de primii mei pasi, facuti la birou la mama, tinandu-ma de perete si incurcand pe toata lumea ce trecea pe acolo. Acele cateva clipe in care incercam sa bocesc fiindca nu vroiam sa merg la camin -mai tarziu la gradinita- sau cand nu doream sa o mai vad pe profesoara de pian in viata mea. Imi treceau prin fata primele zile de scoala, cand fusesem nevoita sa-mi car testoasa pe ascuns la scoala, pentru ca nu ma puteam desparti de ea. Imi aminteam de primul meu „prieten” de prin clasa a 3-a…de primul meu insuficient in carnetul de note si de primul meu sarut french.
Astea erau doar o particica din memoriile mele, de care mi-am amintit mai tarziu. Asta vazusem eu trecand prin fata mea. Intreaga mea viata. Toate orele de curs, toate saruturile si toti prietenii-fie ei baieti sau fete-. Toate biletelele trimise pe ascuns in ore sau toate mesajele scrise pe intuneric cu patura pe cap.
Daca m-as putea opri…Daca as putea reflecta asupra lor macar putin…
Acum nu era timp de asta. Intrasem deja in numaratoarea inversa din cate imi putea da seama. Panicandu-ma, am dat sa ma intorc. Atunci am facut cea mai mare greseala a vietii mele. Acum nu-mi mai vedeam viata in fata ochilor. Acum vedeam moartea; puteam sa simt izul de mucegai lasat in aer. Puteam de asemenea, sa simt durerea ce mi-o provoca acum lama unui cutin mare, alunecand usor pe marginea gatului meu.
M-am prabusit. Innecandu-ma cu propriul sange am incercat sa ma intorc pe o parte, sa pot respira. O a 2-a greseala. Acele 2 picioare primite in stomac imi ingreunau acum si mai mult respiratia. Am simtit cum podeaua fuge de sub mine, cum cineva ma ridica si cum, din cauza miscarii, lama ascutita intra si mai adanc in mine.
Eram constienta ca mor. Eram constienta ca eram intr-un lac rosu, in rochia mea scurta ce candva era de o culoare deschisa. Eram constienta si de faptul ca deja nu mai gandeam coerent si de faptul ca nu mai era nimeni cu mine in camera.
Eram constienta ca acum…si mi s-a taiat filmu’.
Eram constienta ca eram
categoric
moarta.
