Va veni momentul cand va trebui sa spui adio unei persoane dragi, unui animalut de companie pe care l-ai iubit mult, sau pur si simplu unui obiect. Va veni momentul sa-ti spui tie adio cand nimic in jurul tau nu o sa mai fie bun de nimic iar singurul gand care iti va trece prin cap va fi sinuciderea. Nu ti s-a intamplat pana acum? Stai linistit, o sa simti in curand asta.
Poate totusi gresec. Poate ca sunt eu acum mult prea depresiva si ar trebui sa o las mai moale cu tot.
Poate trebuie sa nu ma mai gandesc atat de mult la moarte, la lacrimi si tristete si ar trebui sa vad viata ceva mai roz. Ei bine uite ca nu vreau. Pentru ca eu prefer sa dau cartile pe fata si sa nu ma incurc in detalii amagitoare ci sa le aleg doar pe cele adevarate. M-am saturat sa fiu mintita in legatura cu majoritatea lucrurilor, m-am saturat sa ascund rautatea din mine, din noi, rautate pe care eu am acceptat-o in sfarsit.
M-am regasit si am senzatia ca am facut cea mai mare greseala. Am senzatia ca trebuia sa raman acolo unde eram, singura, ascunsa intr-un coltisor al mintii mele, rusinata si inocenta. Trebuia sa inchid ochii la orice si sa indur orice cum faceam odata. Dar nu. Am spus nu si am stopat toate aceste lucruri. Am acceptat sa deschis larg ochii si sa ma invart printre minciuni in cautarea adevarului. Caut trandafirii ce au murit pentru ca doar in ei gasesc adevarul. Sunt acei trandafiri care nu au mai suportat sa tina capul plecat in fata minciunilor si au facut ceva in legatura cu asta. Asa cum am ajuns sa fac si eu. Asa cum ma zbat acum si eu intr-un paradis al mandriei, laudei si lacomiei printre oameni bogati si camatari, printre saraci si cersetori.
Locul meu nu e aici. Locul meu nu mai e de ceva timp printre aceste lucruri nelimitate pentru oameni care fura incontinuu de la noi si teoretic si din noi. Printre oameni care ne distrug fizic dar si psihic.
Sunt ca un trandafir care incepe sa se ofileasca intr-un mod mai ciudat. Canvda eram rosu; cu timpul culoarea mi-a palit, asa cum si adevarul a inceput sa fie din ce in ce mai putin. Acum am ajuns negru, cu petale din ce in ce mai putine, cu frunze din ce in ce mai rare. Raman fara oxigen, fara apa, fara adevar. In curand o sa fiu in randul trandafirilor morti, cei care au avut curajul sa moara pentru a face ceva in legatura cu ei si cu lumea, nu au mai acceptat sa vada in ceata si sa ascunda minciuna.
Acele vremuri s-au incheiat.
Cand trandafirii mor, moare si speranta.
Postarea asta mi-a amintit de bunicul meu.. 🙁
Sper ca nu te-am intristat:(
Cred că zilele astea mi-am spus adio mie, unei părți din mine care mă distrugea 🙁
Frumoasă postarea, m-am regăsit aici..
Mă bucur nespus să aud că te-ai regăsit printre cuvintele mele. Apreciez.
E adevarataaa^^
Mulțumesc:*.