Nu trebuie sa spun asta ca sa o simt. Nu… Stiu ca undeva in adancul sufletului meu, o durere inconfundabila are dreptul de a macelari totul in jur.
Am mai trecut prin asta, deci stiu cum sa reactionez. E destul de nasol, mai ales daca treci singur prin asta. Nu ai ce sa faci totusi. Viata nu e niciodata asa cum vrei tu. Ba mai mult, cu cat iti doresti un lucru mai tare, cu atat vei pune mai greu mana pe el. E simplu, iar rationamentul nu se schimba.
Nu mai am putere. Incerc sa nu ma uit in oglinda, doar ca sa nu mai vad lacrimile curgand pe obraji. Nu vreau sa le mai simt acolo. Ma intristeaza.
Soarta nu era asa cu mine, dar se pare ca lucrurile sunt scrise altfel decat le vedeam eu. Iar eu sunt nevoita sa suport.
Nu mai pot. Nu mai vreau. M-am saturat de durere.
Vreau sa invat sa fiu indiferenta, sa pot sa trec peste tot fara sa-mi pese. Vreau sa invat cum sa-mi controlez sentimentele, pentru a nu le lasa sa preia controlul.
Vreau sa invat cum e sa spun „Adio!”.
oare ar fi mai frumos totul daca am putea sa ne controlam sentimentele?
Nu trebuie sa te simti singura. Invata doar sa te gandesti la tine inainte de toate. Tu poti fi prietena ta cea mai buna.
Nu ar fi mai frumos. Ar fi mai simplu de suportat.
As putea fi…daca nu m-as uri deja.
Invata sa te iubesti din nou.
Cum?
Prin metoda psihologica. Incepe cu inceputul si vezi ce ai realizat pana acum: familie, prieteni, scoala, liceu, societate etc. Apoi vezi ce iti place la tine si cum poti profita mai mult de acele lucruri si ce nu iti place la tine si cum poti ameliora acele lucruri. Suna prostesc si complicat, dar acorda-i o sansa si vei vedea cu ochii tai rezultatele. Numai sa nu pornesti cu "nu are rost" in gand. Totul are rost.
Totul are un rost…dar cateodata pana si acel "rost" e imposibil.
Daca vrei, poti. Daca nu, iti cauti scuze si e imposibil…