Stăteam întinsă şi citeam o carte plictisitoare, fiind obligată să ascult pălăvrăgelile lungi ale unei prietene. Ce-i drept îmi era cam somn şi nu prea o ascultam. Aşa că am închis ochii şi mi-am lăsat imaginaţia bogată să îşi facă exerciţiul.
Am aruncat o privire de ansamblu asupra oamenilor. Am stat şi m-am pus pe rând în mai multe ipostaze, câteva nu chiar plăcute. Am stat şi m-am gândit cum, în ziua de azi, nimic nu mai e cum era acum câţiva ani. La ce mă refer? Oamenii nu se mai uită la sufletul celui de alături; prieteniile nu mai durează cât ar trebui sau nu se leagă chiar deloc. Chiar trebuie să ai un iPhone în mână ca X să te considere prietenul lui?
Lumea e rea. Oamenii îşi răcesc comportamentul şi se izolează în ei. Oftez. Mi-e greu să fac asta, dar ştiu că trebuie.
Ce erau oamenii? Oamenii erau fiinţele care, pe două picioare umblau prin lume şi cu propria raţiune o schimbau în mod pozitiv. Ce sunt oamenii azi? Oamenii azi sunt aceleaşi fiinţe raţionale, dar care sunt influenţate din toate părţile. Vezi tu, asta s-a schimbat şi încă se schimbă la omenire. Am încetat să credem în speranţă pentru că alţii ne-au spus că nu există. Ne-am descurajat şi ne-am pierdut drumul. Ne-am lăsat influenţaţi şi am pierdut.
Oare ne mai putem schimba? Putem. Dar trebuie să ştim cum. Toţi trebuie să găsim persoana care sa ne emane încredere, respect şi speranţă. Trebuie să învăţăm din nou să credem. Avem nevoie de credinţă ca să putem merge mai departe.
Ce vom face mai departe? Mai departe? Sincer nu ştiu. E un răspuns cu atât de multe feţe, încât mi-e frică să mă gândesc la urmări. Sunt prea multe diferenţe între oameni în societate şi prea multe nedreptăţi din cauza aceasta. Sunt prea mulţi care au acces la toate deşi nu merită, şi prea puţini sau poate niciunul care nu are acces la nimic şi are nevoie de tot. Sunt prea puţini oameni care mai cred în Dumnezeu, şi prea mulţi oameni care Îi folosesc numele doar în înjurături.
M-am trezit din visare şi am întâlnit privirea furioasă a prietenei mele. Nu mi-a păsat. Trasasem în cap nişte schiţe care reprezentau adevărul. Aflasem răspunsul la diverse întrebări deşi îmi displăceau total.
Judecasem oamenii de parcă eu nu aş fi fost unul din ei, dar nu-mi părea rău.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
„Venind pe lume, fiecare om e învestit cu o misiune măruntă sau de mare însemnătate, dar îndeobşte neştiută de el însuşi, şi pe care firea sa, legăturile cu semenii săi, întâmplările neprevăzute ale vieţii sale îl împing s-o îndeplinească, fără ştirea lui, dar cu iluzia că e slobod să facă ce vrea“…
Maurice Druon, „Regii blestemaţi“
Cât de adevărat!
E greu sa trasezi o tendinta general valabila, e insa cert ca vremurile influenteza omul, cioplindu-l (slefuit sau nu).
"Oamenii erau fiinţele care, pe două picioare umblau prin lume şi cu propria raţiune o schimbau în mod pozitiv." – intrebare: raportat la ce evaluam pozitivul si negativul din afirmatia ta? Poate ca am schimbat lumea in sens negativ, poate ca ii grabim extinctia, poate ca….
Am vrut sa evidentiez ca intr-o astfel de propozitie nu putem folosi decat trecutul. Cu trecerea timpului, oamenii au devenit niste roboti…