Când cuvintele tac începi să visezi. Imaginaţia ta crează lucruri minunate care îţi pot face ziua mai frumosă. Mintea ta crează gânduri sau revizualizează amintiri frumoase care te aduc din nou aproape de oamenii dragi ţie.
Când cuvintele tac îţi asculţi bătăile inimii. Pleci urechea la ritmul alert şi laşi muzica inimii să-ţi inunde urechile.
Când cuvintele tac vezi cum prinde viaţă liniştea; vezi cum devine o persoană la fel ca tine, gata să te urmărească doar cu privirea pentru o eternitate.
Visezi, iubeşti, plângi dar nu doar prin cuvinte. Visul nu se exprimă; visul e o creaţie uluitoare a minţii. Iubirea nu se spune, ci se simte. Cuvintele nu pot fi echivalente cu trăirile, cu simţirile, deşi mulţi oameni ajung să aibă impresia asta.
Dar lacrimile? Tristeţea? Să fie oare singurele chei care duc la cuvinte, la comunicare? Oamenii plâng pentru că simt nevoia. Alţii stau şi îi ascultă sau le oferă un umăr pe care să plângă.
Vezi? Când cuvintele tac sentimentele vorbesc. E o legătură strânsă.
Tu ce faci când cuvintele tac?
Când cuvintele tac eu continui să iubesc.
cand cuvintele tac,eu continui sa plang . ma linisteste ..