Cobor din taxi şi văd în faţa mea tribunalul. Pe scările masive văd coborând şi urcând grăbiţi tot felul de oameni importanţi, de la deputaţi la avocaţi, procurori şi judecători. Oamenii simpli nu lipsesc nici ei. Era o zi importantă, deşi una tristă. Era procesul în care eu trebuia să depun mărturie pentru prietena mea, cartea.
Am aşteptat pe holul lung în linişte. Avocata apărării, o doamnă mică de statură era agitată şi se plimba încolo şi încoace. Am încercat să o liniştesc, dar în zadar.
Un gardian serios a venit şi ne-a condus în sala imensă de judecată. Undeva sus, pe un piedestal înalt, trona biroul judecătorului, un om masiv şi cu o privire ucigătoare. Juriul era în stânga, privind per ansamblu cu aceeaşi privire fulgerătoare. N-a durat mult şi am fost chemată la bară.
– Juri să spui adevărul şi numai adevărul în faţa onoratei instanţe? mi s-a adresat acelaşi gardian.
– Da, jur.
Şi acesta a fost tot jurământul. Avocata acuzări m-a privit piezij şi mi-a adresat prima întrebare:
– Citeşti?
– Da, doamnă. Deşi în ziua de astăzi tehnologia este pe primul plan, eu nu am ajuns încă la stadiul de citit virtual decât în cazul blog-urilor. Îmi place sentimentul care mă cuprinde când sunt într-o librărie, la rubrica beletristică, şi răsfoiesc fiecare carte în parte. Îmi place mirosul de ‘nou’, de ‘abia tipărit’ pe care cartea mi-l oferă. Îmi place să stau întinsă pe pat cu picioarele pe pereţi, cu un ceai bun pe noptieră şi cu o carte in braţe.
A fost surprinsă să audă discursul meu. Dar nu a lăsat asta să se vadă prea mult timp şi a trecut la urmatoarea întrebare:
– Mai e cartea la modă?
– Doamnă avocat, de ce nu ar fi?
– Onorată instantă, a raspuns clar enervată, obiectez! Nu are voie să mi se adreseze cu o întrebare.
– Se respinge, a răspuns pe un ton plictisit judecătorul.
– Doamnă avocat, am continuat eu pe un ton cât de cât politicos, pentru mine cartea înseamnă un centru al Universului. E adevărat că nu mi-a plăcut de mică să citesc, dar acum, când văd câte cărţi bune apar zi de zi, când văd cât de multe cărţi sunt făcute scenarii de film, îmi creşte inima în piept de parcă eu aş fi autorul cărţii. Pe partea cealaltă mă întristez. Văd generaţiile din urmă cum trag de nepoţi, de strănepoţi, poate chiar şi de copii să mai pună mâna pe o carte. Nu mi se pare o ruşine ca cineva să ţină în mână o carte.
– Ai lăsa cartea pentru calculator?
– Doamnă avocat, aşa cum am menţionat, deşi tehnologia e la un nivel avansat eu tot pun mâna pe o carte. Dacă Era Digitală va câştiga lupta, cărţile vor rămâne uitate pe rafturile prăfuite ale librăriilor sau bibliotecilor. Eu voi trece mereu să şterg praful de pe ele şi să mă uit la copertă.
– Nu mai am întrebări, a răspuns sec avocata.
– În cazul acesta, a spus judecătorul parcă trezit din transă, şedinta se suspendă până mâine dimineaţă la ora 9:35.
Acestea fiind spuse nu s-a mai auzit decât bătaia ciocănelului în masă. Lumea a început să se ridice şi eu am părăsit în sfârşit bara. Mă simţeam epuizată dar învingătoare. Ştiam că acest proces va fi câştigat de carte. Simţeam asta.
Interesanta abordarea ! Sper totusi sa nu se ajunga la proces !
Multumesc! Daca totusi se ajunge la un proces, cartea va castiga cu siguranta!
De-a lungul timpului au fost arse pe rug multe cărţi. Cu toate acestea cartea nu a murit şi nu va muri.
Asa este, domnule Bimbea, cartea nu a murit si nici nu va muri. Dar asta nu inseamna ca nu va fi aruncata la gunoi de generatiile viitoare. Nu multi mai pun mana pe o carte in ziua de azi.
"Lumea exista pentru a se ajunge la o carte", spunea candva un mare poet francez.Ce frumoasa si minunata convingere si ce imperativa obligatie ca,daca lumea exista pentru a se ajunge la o carte, atunci si cartea, la randul ei, sa existe pentru a se ajunge la o lume!
Frumoasă pledoaria! Acest proces se petrece cel mai probabil în mintea fiecăruia dintre noi.
Asa este! Cartea trebuie sa faca tot posibilul ca sa ajunga la noi. Mi se pare inuman sa nu pui mana pe o carte si sa iei informatia de pe internet.
Cred ca asa e. Mintea noastra participa la tot felul de procese, mustrari de constiinta, dar cred ca pentru a nu pierde cartea se merita sa o aparam intr-un proces.
imi place foarte mult articolul tau 😀
O imaginație foarte bogată și un fel aparte de a trata subiectul. Și printre rânduri, mai imaginativ, mai real, aș putea spune că simplul fapt că ar fi nevoie de un proces în favoarea cărții, demonstrează existența unei societăți grav afectate. Sper să nu se întâmple asta într-o zi, așa că am să iau acest articol doar ca pe un exercițiu, să-i zicem, distopic, dar foarte bine conturat.
Si eu sper sa nu se ajunga pana aici intr-o zi, desi cartea si lumea digitala se bat deja cap in cap.
Multumesc frumos:*.
O abordare diferita fata de ceea ce m-as fi asteptat! Felicitari, a fost chiar buna metoda aleasa pentru a-ti spune parerea!
Multumesc frumos! 😀
smechera viziune 😀