Dragă M,
Îți scriu din nou și de data aceasta fără vreo legătură cu scrisorile precedente. Nu știu totuși care problemă e mai gravă: neînțelegerea cu mine sau iubirea pentru el.
Știi foarte bine cât de fericită am fost și sunt alături de el, chiar dacă suntem doar prieteni. Știi de asemenea cât de tare îmi doresc ceva stabil cu el, dar asta nu depinde doar de mine. Nici nu știu dacă e bine ce fac sau dacă e normal ce se întâmplă cu mine. Parcă e prima dragoste și totuși ultima.
Totul e mult prea aprins între noi și fiecare continuă pe rând să pune paie și gaz pe foc. Ce se întâmplă cu noi?
Suntem pe marginea Universului nostru, Univers clădit împreună în acest an de zile. Suntem făpturi ciudate care nu-și dezvăluie sentimentele. Pe scurt? Suntem fraieri.
Poate că orgoliul trage din ambele părți – și încă destul de tare- dar eu nu-mi doresc să se schimbe ceva. Poate, poate că o relație ne-ar distruge lumea și ne-ar îndepărta unul de celălalt. Poate că e mai bine pentru amândoi să rămânem așa cum suntem; trebuie doar să rămânem împreună.
M, trebuie să mă ajuți. Inima mea e cuprimsă de un dor sfâșietor, chiar dacă trupul meu e cuprins zilnic de îmbrățișarea lui caldă. Creierul meu nu acceptă despărțirea de câteva ore dintre noi și vrea să aibă parte de chipul lui mereu și mereu.
M, îl iubesc. Și nu doar spun asta. Chiar o simt.
Veșnica ta prietenă,
Calipso.
Articolul tau mi a amintit de cartea Povestea unei pitulice.
Nu stiu aceasta carte. Voi cauta un rezumat.