Blog

Mirror on the wall

Stăm din nou faţă în faţă. Mă uit la ea, somnoroasă, iar ea mă priveşte la fel de dezinteresată. O invit la o cafea. Ridicăm odată ceştile, fără să pierdem contactul vizual. Credeam că mă cunosc, îmi repetam mereu şi mereu în timp ce o priveam pe ea. Eram eu, dar nu aşa cum mă ştiam.

În jurul meu lumea începuse să observe că mă schimb şi chiar îmi spunea subtil acest lucru, crezând că mă supăr. Niciodată nu m-am supărat când a venit vorba de mine. Am acceptat o remarcă, un ochi critic, un compliment, un sfat, orice ţinea de mine. Nu m-aş fi schimbat pentru ei, dar aş fi încercat măcar, prin felul meu de a fi, să fiu aşa cum mă vor ei. 
Camera mea e alb negru. Sau aşa o fi lumea mea?! Totul mi se pare monoton şi lent…exact ca-n filmele vechi. Totul…până la oglindă. Când mă aşez în faţa ei totul se schimbă. Totul e colorat şi frumos, de parcă e o altă lume. E mereu sinceră cu mine şi-mi arată adevărul, fără ca eu să pot spune ceva. Fiind copil eram toată ziua în faţa oglinzii: mă machiam, mă aranjam, cântam, totul făceam cu oglinda. O întrebam în fiecare dimineaţă exact ca în Albă-ca-Zăpada: Oglindă oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară? Iar ea, tăcând, îmi arăta o fată frumoasă, cu părul şaten lung până la brâu, cu ochii verzi şi pielea palidă. Acum jocul acesta de cuvinte nu mai există, dar îmi amintesc de el de fiecare dată când mă aşez faţă în faţă cu mine.
Atunci credeam că tot ce zboară se mănâncă. Credeam în căpcăuni şi zâne, în Moş Ene, şi în fiecare seară înainte de culcare luam lanterna bunicului şi îl căutam pe Bau-Bau sub pat. Atunci aşteptam de la toată lumea să-mi spună că sunt frumoasă, că am mai crescut şi că ştiu foarte multe pentru vârsta mea. Acum…acum totul e schimbat. Timpul nu-mi ajunge nici pentru a dormi destul, nu mai zic să-mi ajungă ca să îl caut pe Bau-Bau sub pat. Acum totul e bazat pe o rutină pe care nici eu nu ştiu de unde dracu’ am reuşit să o scot. 
M-am schimbat mult. Văd asta. Simt asta, şi de asemenea oglinda îmi arată asta. Observ totuşi că nu e ceva care să îi placă să-mi arate. Câteodată mă priveşte stând gata gata să plângă, cu capul lăsat într-o parte, şi îmi şopteşte că m-am făcut mare. E tristă de la o vreme încoace, dar încă are puterea să-mi arate doar adevărul. Îmi arată inocenţa de demult apusă, înlocuită de o răutate inexplicabilă. Îmi arată egoismul care mă cuprinde încet şi negura care se aşează uşor în viaţa mea. 
Oglinda mea nu e pătată decât cu supărare, dar şi atunci reuşeşte totuşi să-mi arate tot ce trebuie. E acel tovarăş care-ţi va spune mereu Uă, te-ai prostit ce dracu’ ai? Tu nu erai aşa. Încearcă să-ţi revii. Mă loveşte când trebuie, mă face să zâmbesc şi zâmbeşte odată cu mine, şi cel mai important, nu-mi întoarce spatele când plâng, nu zâmbeşte, ci suferă odată cu mine. 

Mirror on the wall, here we are again 
Through my rise and fall 
You’ve been my only friend 
Articol scris pentru BP 81 cu tema propusă de Maya:
Fenomenul oglinda
 Cum te vezi acum fata de cum te vedeai odata?
Ce-ti arata oglinda adevarata?
Cum te  vezi cand oglinda-i patata?

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

16 comentarii

  1. Superb ca de fiecare dată.

  2. Thank you! 🙂

  3. ce rapida ai fost 😀 ti-a placut tema, vad ;))

  4. Ai ghicit!:))

  5. Frumoasă poveste. Să ai o noapte liniștită fără căpcăuni, doar cu zâne bune.

  6. Mulțumesc!

  7. Trebuie sa recunosc ca melodia e foarte faina, si chiar la ea ma gandeam cand am vazut tema.
    "Oglindă oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?"
    N-am fost niciodata adepta intrebarii. Cand eram copila eram la fel de respingatoare fizic cum sunt si acum…
    Frumos spus, ai prins foarte frumos esenta…

  8. Mulțumesc! 😀

  9. si eu am scris asta odata…de multe ori oglinda pare singura noastra companie ramasa…restul pleaca toti…si ne lasa balta

  10. Asa e…

  11. Numim oglinda ceva ce ne arata de fapt o oglindire a noastra, practic noi suntem cei care ramanem alaturi de noi toata viata. Asta cred eu ca e paralela.
    Frumoasa poveste!

  12. Aproape imposibil de citit textul tău, negru pe negru. Parcă aș fi la o înmormântare… 😐

  13. Imi pare rau:)) o sa schimb cand o sa ajung acasa

  14. Multumesc!

  15. Păi gusturile nu se discută, dar na, poate merită să vezi dacă le și place majorității cititorilor… 🙂

Lasă un răspuns la Cristina Plescan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.