– Tu de ce scrii?

Când am primit pentru prima oară această întrebare nu ştiam ce răspuns să dau: de plăcere, de nevoie, pentru că aşa mă descarc, pentru că…pentru că. Am aproape doi ani de când scriu şi am primit o singură întrebare de la N oameni, de N ori. Răspunsurile erau diferite şi depindeau de cheful pe care aveam de gând să îl împart cu respectivul curios. Câţiva mă întrebau din politeţe, alţii mă întrebau doar pentru că n-aveau ce face, dar au fost şi oameni care mi-au spus direct ” De ce să scrii? Te-ai ataşat prea mult de ceva ce nu există sau care există doar pentru tine. Nu mai scrie. N-are rost.” Acum vă rog să ascultaţi ce am de spus, pentru că o să răspund cu tot dragul.
De ce scriu? Scriu pentru mine. Am învăţat că prin scris te descarci cel mai bine, laşi sentimentele să curgă fără nicio problemă. Nu scriu despre mine; sau dacă o fac, încerc să modelez totul în aşa fel încât să iasă o poveste, fără să pară realitate. Dar e viaţa mea. Blog-ul are un loc special în viaţa mea. Nu am spus niciodată că scriu doar pentru mine. Fiecare poveste a mea e scrisă pentru ei, cei care mă citesc, mă încurajează, mă critică, mă îndrăgesc. Scriu poveşti pentru ca alţii să le citească şi să se bucure de ele, aşa cum mă bucur eu de alte blog-uri.

De ce scriu? Scriu pentru că aproape nimeni nu (mă) mai ascultă. Aşa mă pot exprima liber, pot critica sau lăuda, fără să aştept un răspuns cu privire la afirmaţiile mele. Pot pune şi eu o întrebare: De ce oamenii nu mai au timp să asculte? Totul depinde de timp, nu? Dacă ne-am opri câteva minute şi am asculta, până şi sunetul de plăcuţe ruginite ale unei maşini, oare câte lucruri s-ar schimba? În bine sau în rău?
De ce scriu? Pentru că totul are un început. Am încercat, am început şi am reuşit să scriu. Scriu pentru orice sentiment trecut, prezent şi viitor. Îmi expun amintirile pentru a-mi elibera memoria, pentru a face loc altor amintiri.
Scriu pentru cele 3 eu: eu din trecut, eu din prezent şi eu din viitor.