amintiri.
gesturi.
săruturi tandre şi atingeri calde.
firave.
Apoi, cu paşi mici, povestea noastră prinde încet încet contur. Doi îndrăgostiţi ce străbat drumul iubirii împreunăi. Două inimi care se unesc în una singură. Acelaşi ritm. Aceiaşi bătaie.
Iubirea? Iubirea o descoperi când speranţa moare. Cumva, abia atunci realizezi că nu poţi renunţa la o persoană, că încerci să o uiţi şi ea continuă să fie în mintea ta.
Povestea mea, la fel ca multe poveşti de iubire, e una frumoasă; povestea mea, alături de din ce în ce mai puţine cazuri există şi astăzi.
Zilnic am parte de zâmbetul lui, de vocea lui, de mângâiere şi de iubire. Acele cuvinte recitate parcă dintr-o carte sfântă a iubirii le aud zilnic spuse de cea mai frumoasă voce din univers. vocea lui.
Mie? În primul rând îmi place iubirea lui. Mă înnebuneşte pur şi simplu, îmi dă ceva ce nimeni nu mi-a mai putut da vreodată: răbdare, cumpătare, energie, şi ce e cel mai important putere şi acel sentiment plăcut de acasă. Lângă el nimic nu-mi mai poate face rău. Nicio vorbă spusă fără rost, niciun cuvânt în plus sau în minus nu contează mai mult decât vorbele lui. Nicio altă privire nu e mai importantă decât privirea lui. Privirea plină de iubire…
Iubirea lui…iubirea lui nu se compară cu altă iubire.
Privirea lui…ochii lui sunt singurii pe care vreau să îi văd mereu aţintiţi asupra mea.
Atingerea lui…cel mai plăcut sentiment din lume. Aş sta ore întregi doar ca să-l ţin de mână.
Vorbele lui…cel mai dulce grai din univers.
O schimbare frumoasa la tine pe blog 🙂
Mulțumesc! Mă bucur că a răsărit soarele și pe aici!