Am vrut să te aud. Am tastat câteva cuvinte şi un Enter mi-a adus în faţă un interviu făcut la o lună de la lansarea cărţii O să mă ştii de undeva. Pot spune că am fost şocată puţin. Mă aşteptam ca femeia puternică descrisă în cărţi, trecută prin momente mai puţin bune, femeia care a văzut moartea cu ochii de două ori să fie mai dură, mai rece. Ce bine că te-am auzit şi că impresiile mele au fost unele greşite!
Te-am găsit o femeie emotivă, aşa cum singură te-ai numit în interviu. Sunt emotivă, am fost emotivă toată viaţa […] Pietrele n-au emoţii.
Prin poveştile pe care mi le-ai spus în cărţi, mie şi celorlalţi cititori ai tăi, am descoperit că eşti o femeie sensibilă, grijulie, o mamă extraordinară privită din orice punct şi orice colţ al Universului. Nu ştiu cum alţii te percep. Nu ştiu cum eu te-aş putea percepe altfel, şi mă gândesc că sunt cu un pic mai mare decât fiica ta cea mare. Îmi imaginez ce fel de mamă eşti, şi descopăr mama cu care aş prefera să merg la un concert Paraziţii decât în mall la shopping. O mamă pe care să o văd cu laptopul în braţe scriind la viitoarea ei carte. Sunt mândră de tine, chiar dacă sunt doar un cititor al cărţilor tale, doar o copilă de opşpe ani în faţa monitorului, citind acestblogdenervi.
În interviul ăsta ai fost întrebată dacă te puteai gândi şi la altceva în timp ce curentul te ducea cât mai departe de ţărm. Cuvintele tale au fost Mă gândeam la copilul meu […] a fost un moment de inconştienţă.
Te văd o luptătoare, dar nu genul de eroină care sare pe blocuri cu o pelerină roz pe umeri. Genul de eroină care, oriunde ar fi, lasă ceva în urmă. Un I was here care rămâne peste librării, peste rafturile cu Alive şi O să mă ştii de undeva, peste cititori, peste oamenii care vin să te vadă şi să te asculte citind din cartea ta, peste oamenii frumoşi care te înconjoară şi poate, chiar peste tine.
Am plâns la cărţile tale. Era combinaţia perfectă de râs şi plâns şi Dumnezeule, prin câte a trecut femeia asta şi câte lucruri îmi par cunoscute… Nu-s cea mai trecută-prin-viaţă persoană, dar acele nouă găleţi de lacrimi pe care spui că le plângem -teoretic- într-o viaţă…şi la mine au fost cu mult mai multe. Ai mai spus că O carte nu are doar o poveste. Înafară de povestea ta, e şi povestea tiparului, şi povestea noastră, a cititorilor şi a criticilor. Cărţile tale nu au doar o poveste, au ceva mai bun şi mai important decât o poveste: au suflet. E sufletul tău împărţit, făcut pulbere şi împrăştiat pe fiecare pagină din carte. Un fel de praf de stele pentru cărţi.
Eşti minunată. Eşti frumoasă, ai o voce minunată.
Abia aştept să ajung la lansarea cărţii tale, când vei ajunge şi la Iaşi.
Abia aştept să dorm şi cu alte cărţi de-ale tale pe noptieră.
Abia aştept să spun, peste un timp, că am reuşit să nu mă dau bătută şi să scot o carte pentru că o am ca model pe Petronela Rotar. Pentru că, vrei sau nu, pentru copila din mine asta eşti, un model.
Dragă Petronela Rotar,
meriţi toate aplauzele şi toată admiraţia din lume!
Mă înclin!
Ce frumos ai scris depsre ea. Se vede ca o admiri sincer.
Multumesc, chiar asa e 😀