Vrei doar să dormi mai mult. Te gândești profund la lucrul ăsta, încerci să îți forțezi mintea să caute o amintire, să se agațe de ea și să cazi într-un vis frumos. Subconștientul tău deja s-a activat, ușor încep să ți se dezmorțească simțurile și pur și simplu știi că în curând va suna alarma.
Ai adormit din nou cu telefoanele pe pernă, iar când îți sună alarma, bineînțeles că ești pe partea cealaltă; încerci să o lași acolo în surdină, să-ți bagi capul sub pernă și să-ți vezi de somn, dar ai setat să îți urce treptat volumul. Good job, girl, good job. Cu ochii închiși încă încerci să îți dai seama cum să o oprești de tot și ca de obicei nu-ți iese. O amâni. 6:59. Bzzz bzzz bzzz. De data asta, enervată, deschizi ochii. Oricât de mult ai depinde de telefon, acum nu vrei decât să îl izbești de parchet, să vezi cum sufletul lui de telefon crapă. Dar vezi imediat cuvintele pe care, super adormită, ți le-ai setat azi noapte la alarmă: You are beautiful today. Îți ești dragă. Îți permiți, în sfârșit, să-ți fii dragă.
Ești prea plictisită ca să îți alegi nu-știu-ce haine. Să fie doar ceva prin care să nu ți se vadă cele două cicatrici aproape identice care stârnesc atâta curiozitate. Te uiți la ele, la tine, în oglindă. Îți amintești de vară. Îți amintești cum a venit tipul ăla la tine și te-a întrebat: De ce ți-ai făcut două cicatrici? E interesant, nu am mai văzut astfel de tatuaje până acum. Râzi ca nebuna singură în fața oglinzii. De-ar fi știut el poveștile acelor cicatrici…dar e bine când oamenii văd o artă din ele; hai să lăsăm așa lucrurile. Ai 13 minute pe ceas la dispoziție să îți așezi pe pat toate 5 cutiile de bijuterii. Nu contează cu ce ești îmbrăcată, contează ce gablonțuri o să porți azi. Ca întotdeauna, inelele pe degetele mijlocii: unul mic și finuț pe mâna dreaptă, unul mare și impunător pe mâna stângă. Azi alegi felina. Dintre toate inelele pe care le ai, tu alegi aproape zilnic felina. Te uiți pe geam; azi pare o zi pentru cercei mici și îi alegi pe cei cu pietre verzi, strălucitori. Nu te machiezi, pentru că știi că cerceii îți vor scoate ochii în evidență. Grijania lor de ochi.
Pleci grăbită. Nici măcar nu stai să-ți bei cafeaua pentru că știi că oricum o să chiulești doar ca să mergi să îți iei una, ori două, ori de câte o fi nevoie ca să îți urce și ție un pic pulsul la 65. Să pari un om normal, chiar dacă încep să-ți tremure mâinile de la cofeină. Aceeași cafea lungă, fără lapte, cu puțin zahăr.
Aștepți nerăbdătoare mesajul ăla, dar cofeina ți se urcă la creier și-ți bagi picioarele. Îl dai tu. 3 secunde apoi observi că în colțul din dreapta al telefonului ți se arată lumina argintie, cam ca luminița de la capătul tunelului. Știi deja cam ce o să găsești scris acolo și, pur și simplu zâmbești. Așa, ca un copil tembel care aleargă prin bălți pe timp de ploaie. Cam asta și simți, fericirea aia nebună, dar nebună pe cofeină.
Totul a părut normal azi, deși nu s-a petrecut nimic ciudat. Nu ai țipat la nimeni, nu ai dormit cu capul pe bancă, nu ai fost rebelă să nu scrii la oră. Ai fost fericită și așa ar trebui să meargă lucrurile cu oamenii: ar trebui să fie fericiți. Dar ajungi acasă și te oprești pe hol, în fața oglinzii. Îți arunci geanta lângă perete și te așezi turcește pe covor, cu fața spre tine. Nu-ți spui nimic. E doar liniște, liniște întreruptă de niște păsărele care cântă la geamul tău. E anormal de liniște pentru ora asta a după amiezii. Ridici ușor ochii și te privești…în ochi. În ochii ăia neobișnuit de verzi. Vezi întunericul din pupilele tale și pur și simplu începi să plângi. Fără motiv, fără să îți pese că urli. Pur și simplu plângi, anormal de mult și de tare. Neavând motive îți dai câteva, ca mai târziu să nu te întrebi ca fraiera de ce naiba ai plâns din nou, după atâta vreme. Te gândești la ce personaje au mai murit prin seriale, te gândești de ce naiba nu îți iese rețeta aia de prăjituri aproape niciodată, te gândești că te-ai săturat de orașul ăsta și că vrei să te cari mai repede din el. Aproape că te-ai liniștit, dar te privești iarăși direct în verde și bocești iar.
Ți-a fost super bine să te descarci. Acum ziua ta pare aproape completă, simți în sfârșit că ceva a ieșit din normal și a ieșit bine.
Știi acel moment în care simți că ai făcut azi ceva super bun și ai schimbat lumea în puțin mai bine? Da, nici eu.
te-ai gândit la o carte? Imi place cum aşezi totul.
Mulțumesc!! Da, cartea e în lucru, nu se știe până când, ori dacă va ieși ceva palpabil…dacă nu, va exista, cu siguranță, aici 🙂