SuperBlog

Viziunea arhitecturală a visului

Vineri, 18 octombrie. Pragul Aulei facultății mele e călcat de arhitectul Augustin Ioan, unul dintre oamenii care balansează bine atât partea de arhitectură cât și de sacralitate a spațiului. Nu am nicio treabă eu cu asemenea domeniu, dar acest om m-a lăsat fără cuvinte. Pe lângă multele proiecte pe care le are în portofoliul său, distinsul profesor a exemplificat și prin proiectele colegilor săi arhitecți tema spațiului sacru contemporan, o privire din interior. 

Ochiul proiectantului este baza. Și așa cum a spus și dânsul, dacă în cazul bisericilor, de exemplu, dacă de la început proiectantul și pictorul ar lucra împreună, lucrurile ar sta mult mai bine la finele construcției. La fel se întâmplă și în momentul în care te gândești cum ar fi să-ți vezi visul împlinit și să ai una dintre acele case cu etaj pe care întotdeauna le-ai admirat la alții. https://aia-proiect.ro/ îți oferă șansa să te inspiri din unul dintre proiectele lor, astfel încât să reușești să-ți faci proiectul exact ca-n plăsmuirea imaginației tale.

Cât costă un vis? Depinde până unde vrei să-l urci. Dacă vrei o casă doar cu parter, trebuie să comprimi compartimentarea astfel încât să fie confortabilă și neînghesuită. Dacă vrei ca visul tău să evolueze, atunci lucrurile stau altfel. Cu toții avem o viziune aparte asupra locuinței noastre. Indiferent dacă vorbim de un apartament sau de o casă de toată frumusețea, fie că dezvoltarea proiectului nostru se întâmplă la țară sau la oraș, formula echipei trebuie să fie una perfectă pentru ca visul să fie pe deplin transformat în realitate.
La mine, fiind vorba de un apartament, nu a mai fost nevoie de proiectant, dar echipele care au muncit la unison au reușit să vadă exact viziunea mea, astfel încât treaba să iasă ca la carte. Este important să te deschizi și să fii deschis la minte când un specialist își spune ceva, pentru că, uneori, visele noastre sunt puțin de pe altă planetă, iar mâna omului nu poate să facă chiar totul.
Când vine vorba de proiectarea unei case, banii nu ar trebui să fie o problemă, câtă vreme vorbim despre siguranța ta și a familiei tale între acei pereți. Proiectarea unei case ar trebui să fie exact ca și construcția unei mașini: la finalizarea ei să se facă diverse teste de siguranță și de șoc pentru a-i testa rezistența. Mașina se răstoarnă, se încovoaie, se îndoaie, dar dacă plătești mult pentru ea, ar trebui să-ți ofere cel puțin 15% mai multă siguranță și să-ți crească șansele de supraviețuire în cazul unui accident. La fel și în cazul caselor: în cazul în care un tsunami lovește locuința, ori, mai plauzibil, o inundație apare, indicat ar fi casa ta să nu o ia la vale alături de alte case atunci când trece viitura. Pe lângă arhitect, important este ca și echipa care finalizează construcția să respecte proiectul; uneori chiar și cea mai mică greșală de proiectare poate duce la un dezastru ascuns de pereți văruiți frumos și design interior perfect aranjat.

Pentru selecția proiectantului nu este importantă neapărat faima lui, cât proiectele care îi definitivează portofoliul. Cu cât sunt mai vaste, cu atât acel om știe să-și facă treaba cum trebuie. Iar cum o idee țăcănită nu a omorât vreodată pe cineva, devine totul mai interesant când omul pe care îl alegi vine și îți completează viziunile. Seriozitatea își spune, de asemenea, cuvântul în astfel de situații; când termenul de finalizare al proiectului e la data x, atunci la cea mai apropiată dată față de cea stabilită ar trebui să ai randările în față și să dai ok-ul că totul e în regulă, proiectul e unul potrivit și imaginii din gândurile tale, iar atunci construcția visului poate începe.

Pe lângă echipă bună, ai nevoie de un designer care să-ți asculte ideile și care să reușească, în cea mai mare măsură, să ți le pună în aplicare. Să nu-l reinventăm totuși pe Picasso cu vreo combinație de culori usturătoare la ochi. O casă trebuie să arate bine atât și la interior, cât și la exterior, nu pe criteriul afară vopsit gardul, înăuntru leopardul. 
Pentru apartament, eu mi-am ales niște culori nebune, respectiv baby blue pentru dormitor și navy blue pentru living. Bucătăria este, elegant pot spune, în alb și negru, cu puține pete de culoare pe lustră și pe perdea. E o cromatică frumoasă, în care eu mă simt bine. Dacă voi reuși vreodată să mă mut la casă, voi respecta probabil aceeași paletă de culori, poate mai adaug puțin verdele, dar combinate cu gust, vin minunat!
La fel se întâmplă și la casă; pe lângă stabilirea paletarului interior, combinația de culori a casei pe afară trebuie să fie una inedită. Dacă e să privim în trecut, în diverse perioade de timp, toate casele erau ba bej, ba galbene, ba cărămizii, iar acum, în ultimii doi ani, aproximativ toate casele sunt la exterior făcute în combinații de alb și gri în diverse nuanțe.
Alegerea proiectantului se face exact ca alegerea doctorului. Pe lângă reușitele lui, îl privești și în suflet, să vezi cât gram de umanitate a rămas acolo. E important să găsești omul care îți ascultă dorințele și le îmbină cu propriul stil arhitectural.

Am să închei în oglindă, căci mie îmi place să stau în ea zilnic, și am să spun un lucru care m-a impresionat la conferința profesorului Augustin Ioan. Vorbind despre proiectul lui de la Mănăstirea Curtea de Argeș, ne-a mărturisit că până în anul 2016 numea catedrala ca fiind a lui, căci, până la urmă, asta era: proiectul lui, catedrala lui. Dar, a mărturisit apoi că din 2016 el a devenit un turist, un vizitator al locului, exact ca noi toți ceilalți. De ce? Pentru că atunci catedrala a devenit mormântul Reginei Ana, iar ulterior al Regelui Mihai. Și atunci, a mărturisit, citez: Din 2016 asta nu a mai fost catedrala mea. A devenit catedrala lor…


Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 7 din cadrul competiției SuperBlog!

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *