SpringSuperBlog SuperBlog

Acasă m-am redescoperit

Viața în izolare este minunată! Spun asta pentru că am venit acasă, la părinți, la casă, iar timpul zboară destul de repede. Doar că, având orele online acum, petrec foarte mult timp pe scaun, în fața lapropului și nu de fiecare dată am parte de niște poziții confortabile atunci când încep și să iau notițe. Norocul meu este faptul că, de fiecare dată când termin orele, ies afară, mă plimb, ori stau două ore în solar, udând noile răsaduri și relaxându-mă. Pentru că am nevoie totuși să-mi monitorizez cât de cât mișcarea, am optat pentru achiziționarea unui smartwatch de pe WatchShop.ro, pentru că nu întotdeauna am telefonul în buzunar, dar cu siguranță ceasul îl am la mână, alături de brățările mele veșnice.

Astfel, acum pot să mă bucur de mișcare, monitorizându-mi îndeaproape numărul de pași pe care îl fac zilnic, având un mic target de atins doar psihologic. Reușesc să-mi văd și bătăile inimii, deși sincer sunt puțin sceptică cu privire la faptul că sunt exacte, dar cu cât voi face efort mai mare, cu atât voi descoperi dacă lucrurile stau așa cum trebuie sau nu. Și, totodată, reușesc să-mi citesc mesajele în timp real, fără să mă complic să folosesc amprenta la telefon, ori codul, atunci când grădinăresc și am mănușile în mână.

Deși nu mi-a plăcut niciodată categoria de ceasuri damă, pentru că nu mi se pare că merită să-mi aglomerez mâna cu un ceas, am ajuns totuși să port unul, pentru a mai rări statul pe telefon, cât sunt doar în casă. Am redescoperit atât de multe activități, încât și să stau un an acasă nu cred că aș ajunge să mă plictisesc.

Am descoperit cărțile mele preferate care mi-au deschis, de-a lungul timpului, apetitul pentru lectură. Le-am răsfoit iar și am găsit ascunse între filele paginilor sublinieri ale citatelor mele preferate, pe care am vrut să le conserv de-a lungul timpului. Astfel, mi-am amintit de autori pe care i-am citit acum ceva timp, am reușit să-mi rearanjez cărțile, făcând loc pentru unele noi. Am realizat că de când am ajuns la facultate, având un volum destul de mare de informații pe care trebuie să-l învăț, am neglijat lectura din plăcere.

Totodată, am reînvățat cum e să profil la maxim de viața la țară. Am plantat roșii în solar, am pus diferite răsaduri, am curățat via și am văruit copacii, am stat în natură cât de mult am putut, pentru că atunci când se va termina izolarea mă voi întoarce la bloc, revenind la casă doar uneori, în weekenduri. Stăteam și analizam faptul că este prima oară în ultimii 5, poate chiar 6 ani, în care eu sunt la țară în momentele în care în grădină se ară și începe plantarea răsadurilor. Până la urmă, e vai și de cei care stau la casă, căci e mult de muncă, dar și de cei care stau la bloc, căci acolo e multă plictiseală.

Izolarea m-a făcut să realizez că n-ai nevoie de mult ca să te redescoperi pe tine. Am scos parcă dintr-un geamantan toate obiceiurile vechi pe care le aveam înainte să plec la facultate. Am scos bicicleta și m-am plimbat pe strada care are doar 6 case, care e necirculată de mașini, parcă într-o izolare continuă. Mi-am întins pe iarbă în curte o pătură și am citit, bucurându-mă de soarele dulce de primăvară. Am avut grijă să schimb pământul și ghivecele la toate florile, o activitate pe care în ultimul timp, primăvara, i-am plasat-o mamei.

Mi-am făcut un mic colțișor de studiu, pe care l-am dotat cu o tablă magnetică și cu un panou de plută mare, pe care să le folosesc pentru a desena și a păstra la vedere lucrurile cele mai importante cu privire la unele materii, cum ar fi baremele pentru examene sau unele rezumate care să mă ajute să învăț mai ușor.
Am învățat cum să-mi gestionez mai bine timpul și cum să profit de acele scurte pauze dintre cursurile online pentru a putea face ceva și pentru mine, pregătindu-mi de seara toate materialele de care știu că am nevoie a doua zi și, alegând să mai răsfoiesc o carte de beletristică, lângă o gustare caldă, între stagii.

Acasă m-am redescoperit. Am aflat că aveam nevoie de o pauză de la rutină, pentru a avea mai mult timp pentru nevoile mele, care, surprinzător, sunt atât de multe! Încearcă și tu! Redescoperă-ți pasiunile petrecând timp acasă!

Acest articol a fost scris pentru proba cu numărul 14 din cadrul competiției Spring SuperBlog!

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

17 comentarii

  1. E frumos la curte, parca timpul trece altfel.

  2. Ma bucur ca ti s-a intamplat asta. Eu traiesc la curtede cand ma stiu,si nu as rezista la blo,o zi cred. ai libertate la maximum, activitate continua,etc.

  3. eu sunt mare fan smartwatch, de 4 ani sunt nedespartita de IWatch-ul meu!

  4. Nu am un smartwatch, dar sunt tentată să achiziționez unul. Și noi stăm la curte în perioada aceasta de autorizare.

  5. Eu ma bucur de această pauza. Chiar voiam mai mult timp liber. 😊

  6. Cred ca fiecare ne-am descoperit in perioada asta si am invatat o lectie

  7. Așa este! Este un moment perfect pentru a ne redescoperi

  8. parerea mea e ca perioada asta acasa se prelungeste si ma face sa o iau razna… lipsa de activitate si de aer nu e ok deloc!

  9. Ce-i prea mult strica, e bine si acasa, dar deja sunt 3 saptamani de izolare in cazul nostru, si mi-e dor de iesiri, de mers la munca.

  10. Am un smartwatch pe care îl folosesc în fiecare zi. Sunt nedespărțită de el!

  11. Și mie îmi trebuie un smartwatch, îl vreau pentru monitorizarea somnului și a exercițiilor fizice.

  12. Iubesc ceasurile dar îmi lipsește din mica mea colecție un smartwach. Nu mă plictisesc acasă iar pentru o mai bună monitorizare a timpului și a veni în ajutorul sanătății mele mi-l doresc și mai tare.
    Felicitări pentru articol și regăsire!

  13. Am si eu un smartwatch dar in perioada asta cam sta degeaba.

  14. Astept sa se termine perioada asta. Am stat mult prea mult in casa si sper sa putem iesi curand din casa daca tot se face frumos afara

  15. Eu sunt acum in cautarea unui smartwatch potrivit nevoilor mele.

  16. Imi pare rau ca anul acesta am pierdut o primavara atat de superba…Succes in competitie!

  17. La curte nu ai cum sa te plictisesti sunt o multime de treburi care asteapta sa fie facute, mai greu e de cei care stau la bloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *