Blog

Îmi place ori ba?! Leapșă

Zilele trecute, colega de blogging Iza m-a nominalizat la o leapșă tare drăguță, în care trebuie să împărtășesc cu voi câteva lucruri din viață care îmi plac și câteva care nu.

Așa că fără alte introduceri, vă invit să o citiți și pe Izabela pe blogul ei dar să o și priviți pe canalul ei de YouTube, pentru că de puțin timp face și vlogging și merită să o susținem.

Mai departe leapșa zboară spre Răzvan, spre Diana și spre Dana. Bineînțeles, oricine este liber să răspundă acestei provocări apetisante.

Voi începe cu lucrurile care nu-mi plac, căci până acum în capul meu pare că sunt mai puține. Rămâne să vedem totuși câte ies pe foaie.

  • Nu îmi plac ciupercile. Încep cu asta pentru că nu pot să le sufăr, mai ales pentru că am și o ușoară alergie la ele și încă nu-mi fac rău cu mâna mea chiar așa tare încât să-ncerc să le mănânc.
  • Nu-mi place să mă trezesc dimineața. Sună ciudat, dar uneori am senzația că nu pot face nimic în ziua aia doar pentru că nu mă odihnesc destul.
  • Nu-mi place să fiu amânată. Aici nu mă refer doar la apropiați, ci și la instituții care, din comoditate, nu-și fac treaba. Din decembrie mă chinui să montez un filtru de apă în apartament, am contactat la recomandare un nenică, nu răspunde nici acum la telefon și sper ca nava mamă de la București să-și facă totuși treaba după cele 8-9 sesizări de pe mail.
  • Nu-mi place căldura. Dap, fac parte din acea categorie de oameni care preferă să stea la -20 de grade decât la mai mult de 25-26 de grade.
  • Nu-mi place să stau la soare. Atunci când vine vorba de plecat la mare, caut întotdeauna cel mai umbrit loc de pe plajă pentru că nu-mi place să mă bronzez. Singurul loc unde-mi place să mă colorez puțin e pe picioare, ca să se vadă drăguț dacă port vara vreo fustă scurtă și eventual, albă. Să se vadă totuși un contrast :)).
  • Nu-s deloc prietenă cu sportul. Nu pot spune că fac ceva în mod special ca să mă mențin, dar cert e că ocolesc sala complet și mă rog să am metabolismul așa puternic muuult timp. :))
  • Nu-mi plac vizitele neanunțate. Nu sunt cea mai ordonată persoană, mai ales în zilele mele proaste, așa că nu vreau să-mi suni random la ușă când am cărțile împrăștiate peste tot, ori hainele pe covor pentru că așa mi-a venit să-mi fac atunci curat în dulap.

Posibil să mai fie totuși câteva chestii minore, dar astea sunt cele care mă sâcâie cel mai tare. Acum să trecem la lucrurile care-mi plac. O să încerc să fiu mai succintă, ca să le pot acoperi cam pe toate.

  • Îmi place să încerc chestii noi. Chiar dacă știu sigur că vreau să devin medic, asta nu m-a oprit să îmi iau și diploma de designer interior sau wedding planner și nu mă opresc aici!
  • Îmi place să merg pe jos. Prefer să las mașina în parcare cu zilele și să merg pe jos până în centru, chiar dacă fac cam 40-45 de minute. Indiferent de vremea de afară, prefer să fac mișcare decât să fac sport la sală.
  • Prefer să stau la mine acasă decât să ies în cluburi. Indiferent dacă-mi iau o bere și mă uit la meci sau pur și simplu stau leșinată pe canapea, prefer să o fac acasă la mine și nu prin cluburi.
  • Îmi place să citesc. Chiar și acum am 4 cărți pe noptieră, una evident e din domeniul medical, dar prefer să le răsfoiesc înainte de culcare.
  • Ador apusurile. M-am îndrăgostit de ele tot pe litoralul turcesc, pentru că acolo soarele apune mereu în mare și totul e frumos. Mi se pare că cerul își face mai bine treaba la apus decât la răsărit.
  • Îmi place să adun scoici. Chiar dacă nu fac nimic cu ele, nu le folosesc pentru decorațiuni, îmi place să le iau de pe plajă și să le aduc acasă, la colecția mea de scoici.
  • Îmi place să gătesc, indiferent de cât de obosită aș fi. Gătitul mă relaxează și-mi place să experimentez lucruri noi în bucătărie.
  • Îmi plac nopțile albe alături de oameni faini. Pot renunța la alea câteva ore de somn, puține oricum, chiar și pentru niște simple conversații care să mă lase cu zâmbetul pe buze.
  • Îmi place să-mi monitorizez sănătatea. Nu pentru că aș crede în mitul doctorii nu se îmbolnăvesc. Cred că trebuie să fim cu toții preventivi și să avem grijă de noi, așa că merg constant la consultații de rutină și acolo unde pot, mi le fac singură acasă.
  • Îmi place să revin în locurile mele preferate. Chiar dacă aș putea să văd toată lumea, eu continui să mă întorc în locurile mele preferate din Turcia. Nu din comoditate, ci pentru că acolo mi-am găsit liniștea sufletească.
  • Îmi plac zilele ploioase și să sar prin bălți ca un copil atunci când nu se uită nimeni la mine, la fel de mult cum îmi place să-mi las capul pe spate și să simt căderea fulgilor de nea, iarna.
  • Îmi plac plimbările lungi cu mașina, mai ales cele care se termină cu râsete multe la coada de la drive de la McDonalds.

Astea sunt lucrurile cele mai importante care-mi plac. Dacă mai aveți curiozități, vă invit să le lăsați în comentarii, să-i citiți și pe oamenii nominalizați de către mine și să răspundeți și voi la această leapșă dacă vă face cu ochiul.

Până data viitoare aveți grijă de voi și de cei dragi!

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

23 de comentarii

  1. Ce fain! Avem cam aceleași lucruri care nu ne plac și care ne plac, cel puțin la partea cu cluburile sau plimbările pe jos. Interesant! Spor!

    1. Multumesc! Ma bucur sa descopar oameni care rezoneaza cu mine la anumite idei <3

  2. Wow! Trebuie neapărat sa ne cunoaștem și live, pentru ca avem multe în comun! :)))) ce ma bucur ca am reușit sa aflu mai multe despre tine 🤩.

    1. Te-am trecut pe lista oamenilor pe care ii contactez cand ajung in Bucuresti :)) <3

  3. Oana spune:

    Imi plac articolele de genul asta, asa mai aflu chestii noi despre voi.

  4. Foarte draguta aceasta idee cu leapșa! Am aflat multe lucruri interesante despre tine! 🤗

  5. Mi-am dat seama de ce ne intelegem :)))))))))))

    1. ciuperci – imi plac
    2. nici mie
    3. nici mie
    4. nici mie
    5. nici mie
    6. am facut sport in copilarie…
    7. le urasc

    1. da
    2. da
    3. da
    4. da, dar depinde de stare
    5. da.
    6. da. anul trecut am adus scoici de la mare si mi le-am pus in ghivecele cu flori. am si acum scoici ramase, intr-un pahar din ala de bere, ma impierdic de ele.
    7. da
    8. da
    9. nu sunt maniac, dar sunt atent la asta
    10. da
    11. da.

  6. Of, cu sportul… Mie îmi place, dar nu mai am timp. În schimb, și eu merg mult pe jos

  7. Mi-a plăcut să citesc această leapșă, în unele afirmații de-ale tale mă regăsesc!

  8. Hmm mi-ai adus aminte ca nu am mai fost demult la Mc si eu iubesc mancarea de acolo.La sport mai nimerit ,sa faca altcineva in locul meu 😂😂😂

  9. Denisa spune:

    Imi plac genul acesta de articole, poti sa cunosti omul din spate mult mai bine.

  10. Foarte faină leapșa. Poate o preiau și eu.

  11. Si eu sunt la fel ca tine, nu ma simt odihnita daca ma trezesc dimineata. Parca sunt un zombie!!

  12. Imi plac maxim articolele de genul, in care pot cunoaste mai bine persoana din spatele blogului. Avem multe lucruri in comun.

  13. Cred ca o sa preiau si eu aceasta leapsa, mi-e dor de vremurile cand erau la moda.

  14. Foarte misto articolul tau, mi ar placea sa mai vad articole de gen! In multe privinte ne asemanam si ma bucur!

  15. Gabriela spune:

    Haha 😍 ma regăsesc mult in personalitatea ta 🤗

  16. […] tip leapșa. Nu știu a cui a fost inițial ideea, dar eu am fost invitată de către Răzvan și Denisa să răspund acestei provocări care constă în a scrie 10 lucruri care îmi plac și 10 lucruri […]

  17. […] tip leapșa. Nu știu a cui a fost inițial ideea, dar eu am fost invitată de către Răzvan și Denisa să răspund acestei provocări care constă în a scrie 10 lucruri care îmi plac și 10 lucruri […]

  18. O leapsa foarte interesanta, prin care aflam lucruri noi despre participanti.

  19. Ce faina este leapsa aceasta! Descoperim si alte aspecte referitoare la cei care raspund la ele 🙂

  20. In unele lucruri m-am regasit si eu, cum ar fi ca nu imi place sa ma trezesc dimineata. Mi-a sarit in ochi ca nu iti plac ciupercile, mie imi plac.

  21. Avem cateva lucruri in comun, dar si unele …. Mie imi ploac ciupercile si ador soarele, dar pe de alta parte nici eu nu iubesc sa ma trezesc dimineata

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *