Privește cerul cum plânge.
E decembrie, dar ceru-i acoperit de nori,
Pământul e inundat de fiori,
de teamă, de boală, de ură.
Privește cerul cum plânge.
Și lasă-i lacrimile să-ți cadă pe obraz
Poate simțind durerea cerului
vei găsi un minut de răgaz.
Privește cerul cum plânge,
O fi de la cât ne-am îndepărtat
de Pământ, de noi și de oameni,
de tot ce-i frumos și curat.
Privește cerul cum plânge
Și șterge-i cu degetul lacrimile
Zâmbește-i timid pe sub pleoape
Și redă-i speranța în noi.
Nu știam că scrii și poezie 😀 mi-a plăcut!
Am scris vreo doua acum ceva timp. Nu am obiceiul sa scriu poezie, imi ia mult timp sa ma gandesc 😀 Multumesc!
[…] Evident, fiind o leapșă, o puteți prelua și pe blogurile voastre. Eu o dau mai departe Anei, Denisei, lui Mari, Monei, Potecuței și oricui mai […]