Nu mai pot. Pana si mama a zis ca am nevoie de un psiholog pentru ca nu intelege de ce nu comunic. Ca nu e normal ca din 24 de ore sa nu comunic 23. Daaaa… Sigur. Vii acasa la 7, mancam si te uiti la film. Ca nu vrei deranjata. Inainte de asta ma suni de triliarde de ori ca sa verifici daca inca sunt acasa; eventual il trimiti si pe tata sa verifice.
Imi spui ca starea asta nu ar trebui sa o am nici cand sunt indragostita. Ma freci la cap cu intrebarile si imi stai pe suflet. Lasa-ma dracu’ in pace! De ce nu intelegi ca nu te vreau in preajma mea? Pentru ca incerci sa ma domini, fara sa accepti faptul ca m-am maturizat.
Ma faci sa plang. Asta e unul din motivele pentru care plang aproape zilnic. Pentru ca simt nevoia sa ma descarc, fara sa te pocnesc. Inceteaza sa mai faci asta!
Uitati de existenta mea! Am inteles… Doar va stau in cale. Sunt o copchila de 15 ani care nu sta decat in calea oamenilor. Un pahar de furadan m-ar ajuta? V-ati simti mai bine atunci?…
Să înțeleg că părinții tăi sunt un factor negativ în viața ta.
Mai mult mama. Am tata vitreg de la 3 ani. Mama nu accepta faptul ca m-am maturizat si ma chinuie cu chestia asta.
Trebuie să o faci să înțeleagă.
Crede-ma, draga mea, ca am incercat in toate modurile. De la zambet la plans, de la frumos la urat, de la calm la nervi. Si tot degeaba.
Nu știu ce să zic, mai lasă-i timp, părinții acceptă foarte greu maturizarea copilului lor.
Asa e… Prea greu.