A trecut atât de mult timp, de parcă ieri a fost totul. Îmi amintesc şi acum prima zi, prima ieşire banală, în care prezenţa mea era remarcată doar din politeţe. Să fi trecut deja…un an? Când? Au fost puse două- trei întrebări doar ca să nu mă laşi în ceaţă, prinsă fiind în discuţiile veşnice despre jocuri. Era un început, se lega o prietenie nouă, nici nu mă gândeam că lucrurile aveau să meargă mai departe. Dar au mers. Şi noi le-am urmat cursul.
Cine e el de fapt?
El e micul meu Univers. E acea persoană care mă face mereu să mă gândesc la următoarea mişcare, mă face să mă pierd printre cuvinte doar întâlnindu-i privirea, acea persoană care mă face să mă topesc doar zâmbindu-mi. E singura persoană care a reuşit să mă facă să simt. Ai cunoscut senzaţia? Dacă da, ştii despre ce vorbesc; dacă nu, îţi dau un sfat. Nu o căuta. O să vină singură la tine.
Toţi avem tendinţa asta bolnavă de a alerga după fericire, de a căuta până în centrul pământului prinţul sau prinţesa noastră. Am învăţat că nu se rezumă totul la căutat. De ce să cauţi doar tu, când celălalt stă? În general ignorăm ceea ce ne caută sau fugim cât mai departe, fiind orbiţi de ceva care are aceeaşi atitudine doar că faţă de noi. De ce nu gândim de două ori înainte să ne aruncăm cu capul înainte? De ce nu încercăm mai întâi să vedem ce se întâmplă în interiorul nostru şi apoi să acţionăm? Pentru că asta e firea umană: ne place să fim loviţi puternic, ne place să suferim şi să pierdem ceva ce realizăm că nu a fost niciodată al nostru.
Eu am încetat să mai alerg după fericire, crezând că poate nu am fost sortită să am parte de ea. Am aşteptat mult ce-i drept, dar am fost răsplătită pentru răbdarea mea. A apărut el.
Şi mă întorc de unde am plecat: Cine e el? E fericirea mea. E acea doză de pasiune de care aveam nevoie ca să simt că trăiesc. E totul. E acea voce pe care aş dori să o ascult 24 de ore spunându-mi poveşti. E acea persoană pe care aş vrea să o găsesc în fiecare dimineaţă în patul meu, zâmbind somnoros spre mine. El a devenit de fapt eu. E o parte remarcabilă din mine şi acesta e cel mai minunat lucru.
Dacă simţi cu adevărat ceva pentru o persoană, atunci te schimbi. Atunci te maturizezi şi înţelegi adevăratul sens al cuvântului dragoste. E ceva unic, un sentiment plin de pasiune, tandreţuri şi pentru unii drăgălăşenie. De fapt, e sinceritate.
Toţi folosesc expresii de genul: Trebuie să punem relaţia pe picioare. Nu. Relaţia e pe picioare sau în picioare sau cum vreţi voi de la început, altfel nu ar mai fi existat. Nu relaţia are o problemă, ci voi. Dacă vă certaţi, dacă nu vă iese ceva, nu e din vina relaţiei. Toate relaţiile au certuri. E din vina voastră; voi hotărâţi dacă întăriţi relaţia sau o distrugeţi.
Tot ce mi-am dorit am obţinut în momentul în care nu mi-am mai dorit.
Toate visele mele au devenit realitate, pline de pasiune şi dorinţă.
Acum, astăzi, în fiecare minut, reuşesc să scriu o poveste, una în doi. O poveste dintre mine şi el, o poveste adevărată bazată pe încredere.
Ma bucur atat de mult pentru tine ! Pot spune ca si eu trec prin asta..ce-i drept nu este o dragoste pe care am cunoscut-o recent,sau cel putin persoana nu este recenta..dar ceea ce simt pentru el acum,da este dragoste..si nu credeam niciodata ca dragostea te pune pe picioare si te maturizeaza .
Sper sa fi fericita :*
Nici în cazul meu persoana nu e recentă… Dar de la o joacă de copii s-a ajuns la ceva frumos. Și sunt foarte fericită!