SuperBlog

Cum s-o dai să fie bine

Nu cred că mai țin minte când mi-a apărut primul coș. Pentru mine și bubițele de la vărsatul de vânt erau coșuri, atâta timp cât erau urâte și erau pe mine; vroiam să plece și să mă lase în pace.
Ce sunt alea coșuri pentru mine? Punctele alea nenorocite, majoritatea ieșite pe sub piele, pe frunte; dar nu oriunde pe frunte, ci ori între sprâncene, ori pe marginea frunții, sus. De obicei nu prea am probleme cu coșurile, am un ten curat. Dar și când am…
De foarte multe ori coșurile mi-au stricat ba ziua de naștere, ba…pur și simplu ziua. Ca să nu mă mai lungesc. E foarte drăguț când pleci de acasă cu un tonus perfect, ești plin/ă de viață și când te uiți într-un geam sau într-o oglindă…hop și cornăul după tine.
Produsul Gerovital Plant Stop Acnee de la Farmec este un bun ajutor cțnd vine vorba de acnee. Mulțumesc celui care a inventat toate soluțiile acestea care te ajută să scapi de acnee și coșuri. La noi, la fete, e mult mai ușor. Dacă e un coș mititel, și totuși vizibil, pac întindem fond de ten pe față și gata treaba! Noi o dăm și o întoarcem în așa fel încât să fie bine mereu și să avem un chip frumos.

Coșuri? Oh, cea mai are problemă întâlnită la adolescenți și cel mai mare chin pentru ghinioniști.
Mă consider norocoasă deoarece nu am o problemă majoră cu coșurile și suntem cât de cât într-o relație bună…până când sunt foarte vizibile.
Cum s-o dai să fie bine cu coșurile?!
Articol scris pentru Proba cu numărul 15 din SuperBlog 2013.

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

1 comentariu

  1. "Noi o dăm și o întoarcem în așa fel încât să fie bine mereu și să avem un chip frumos"
    Am citit doar atât cât e cuprins intre ghilimele.
    Da, acesta este răspunsul la întrebarea dintre următoarele ghilimele "Cum s-o dai să fie bine cu coșurile?!"

    Poate spune cineva că sunt porcos dar eu așa cred. Atunci când o dai, trebuie să o dai fără retineri și fără jena. Poți să te întorci și să te așezi în așa fel încât să-ți fie bine și după… vei avea o fața luminoasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *