Noi, femeile, nu plângem pentru ei. Dacă o facem, plângem din cauza lor. Dar nu e numai asta. Noi plângem din orice.
Plângem când suntem fericite sau triste. Am plâns când s-a terminat Grey’s sau când a fost răpit dr. Reid în Criminal Minds. Plângem des la filme. De fapt, cred că plângem la toate filmele care au un sfârşit dureros sau romantic.
Oricât de dure am fi noi, tot plangem. Vine acel moment în care ne dăm seama că plânsul ne face bine. Ne descărcăm.
Femeile nu plâng din cauză că bărbaţii lor s-au dus la alta. Plâng pentru că n-au fost îndeajuns de bune încât să-i păstreze lângă ele.
Femeile nu plâng pentru că nu ştiu să gătească. Ceapa aia nenorocită e de vină.
Noi nu plângem că ne lovim şi doare. Plângem pentru că ne-am stricat bunătate de piele îngrijită.
Suntem ciudăţele şi cerem multă afecţiune. A naibii de multă afecţiune! Şi o primim mai ales când plângem.
Când o femeie e supărată pe tine, du-te la ea cu flori; sau cu ciocolată. O să plângă.
Aşa suntem noi; sau aşa sunt eu. O plângăcioasă. Plâng din orice, pentru că uneori plânsul mă ajută mai mult să mă liniştesc decât vorbitul cu o persoană sau ascultatul muzicii, care, oricum ar fi, tot mă face să plâng în momente ca astea.
Tu de ce plângi, femeie?
Cand e vorba de plans , o femeie are mereu motive ..
Așa este.
I know the feeling:) Cred ca toate femeile au trecut prin asta, e in natura noastra sa plangem.
Da…toata ziua ne smiorcaim:)))