Şi dacă vocea mea e tunet, nu te ascunde nicăieri: nici sub pat, nici sub ramurile unui copac…Stai doar şi ascultă.
Ascultă răguşeala din gâtul meu dimineaţa, şi trezeşte-te la viaţă. Ridică-te. Deschide ochii şi trage adânc aer în piept. Foloseşte-mi puterea vocii ca stimul pentru viaţă. Trezeşte-te odată ce cuvintele mele prind glas.
Dacă vocea mea e tunet, atunci lasă ploaia cuvintelor mele să cadă peste tine. Să ai imprimat pe piele gustul sărat al picăturilor de ploaie…ploaia sufletului meu.
Nu mă opri când vreau să ţip. Nu mă privi intens doar ca să tac din gură. Nimic nu se compară cu liniştea dinaintea furtunii, nu-i aşa?
Şi dacă vocea mea e tunet, atunci tu eşti fulgerul care mă luminează şi mă ghidează. Ştiu că după tine urmez eu…după raza luminoasă îmi las vocea să spargă liniştea cerului. E atâta gălăgie pe pămînt, că nu se mai aude liniştea din cer…
Lasă-mă pe mine să vorbesc, căci vocea mea răsună printre norii tineri. Lasă-mi cuvintele să se adune într-un singur loc, şi să rupă tăcerea cerurilor.
Şi dacă vocea mea e tunet, atunci îţi vorbesc doar în ploi şi furtuni. Te înconjor, te protejez şi te păstrez alături de mine.
Dar dacă vocea mea e tunet, atunci glasul meu ştie să tune acolo unde lumina ta mă ghidează.
