SuperBlog

Mă îmbrac după starea de spirit!

Prima oară am aflat de Answear mulţumită unei campanii cu premii la o reţea de telefonie mobilă. Mi-am dorit să câştig şi eu un voucher de cumpărături la ei, din secunda în care am intrat să văd cu ce se mănâncă site-ul lor. Am fost plăcut surprinsă să găsesc o gamă variată de hăinuţe, de la diverse brand-uri de top, la culori diferite, la o multitudine de produse din care să-ţi poţi crea o garderobă mixtă, four season.
Sunt genul de persoană foarte comodă, care preferă oricând jeans, în locul unei rochii elegante, dar asta nu înseamnă că ele sunt date dispărute din garderoba mea. Nu sunt o persoană sportivă, de aceea nu mă pot atinge de pantalonii sport sau hanoracele de pe site, deoarece simt că nu se potrivesc cu stilul meu vestimentar. 
Îmi place să combin blugii la orice tip de bluză; indeferent de sezon, ori de ora târzie de trezire, raftul cu jeanşi va fi mereu o bună opţiune. Nu-mi place să fiu în pas cu moda, dar nici foarte în urmă. Nu am obiceiul să mă interesez ce culori se poartă în funcţie de zodie, de anul în care m-am născut, ori care culoare e în trend anul acesta. 
De obicei îmi aleg hainele după stare, deoarece sunt de părere că hainele pot exprima multe despre starea unei persoane. Din orice ţinută pe care mi-aş alege-o, niciodată nu pot lipsi tocurile. Indiferent de sezon, tocurile sunt încălţările mele preferate, de la simpli pantofi cu toc, la ghete cu toc, la cizme cu toc, botine
Din când în când, la extrema cealaltă, se află un şifonier plin de rochii elegante, de cămăşuţe bine aşezate pe umeraş, de pantaloni la dungă şi de fuste cloş. Pentru fiecare eveniment mai special din viaţa mea, am pregătit un rând de haine pe măsură; dar, la fel, hainele trebuie să mă facă să mă simt comod, nu ca şi când cineva m-a pus să merg drept punându-mi un umeraş în tricou. Întotdeauna la Congresele la care particip îmi place să am pantaloni la dungă, cu o cămaşă deschisă la culoare şi un sacou lejer. Niciodată nu se ştie când trebuie să-mi scot din geantă halatul alb sau costumul chirurgical, lucruri care, la fel, sunt indispensabile garderobei mele.
Chiar şi când vine vorba de costumele chirurgicale pe care le folosesc în clinică, cele care sunt un must în garderoba mea, culorile lor sunt variate: de la combinaţii de galben cu maro, bleumarin cu floricele ori mov simplu, la bluză cu ursuleţi şi cadouri pentru întâlnirile cu micuţii de la Pediatrie. 
Pentru întrebarea ce iei pe deasupra când ieşi din casă pot răspunde foarte uşor. În oraşul în care stau, iernile sunt foarte geroase iar verile foarte călduroase, iar oscilaţiile de temperatură sunt foarte variate. Iarna prefer un palton călduros, alături de un fular circular care să-mi acopere atât urechile cât şi gâtul, ori o geacă de fâş de dimensiuni medii, până la genunchi, cu glugă, din aceleaşi motive. Aşteptatul în staţiile de tramvai nu e o plăcere iarna, mai ales când afară sunt -23 de grade şi viscoleşte.
Pentru că se apropie sezonul rece, îmi încălzesc mâinile cu o cană de ceai cald, dând scroll pe site-ul Answear.ro în căutarea unor noi haine, plăcute ochiului, care să mă încălzească iarna aceasta şi care să se potrivească stilului meu. În această gamă variată de produse deja am găsit pulover-ul perfect, într-o combinaţie de culori liniştitoare, care să-mi ţină de cald! 
Fotografie preluată de pe site-ul Answear.ro

Acest articol a fost scris pentru prima probă din cadrul concursului SuperBlog, probă oferită de Answear.ro

Fotografie preluată de pe site-ul Answear.ro

Denisa

Câteva cuvinte despre această domniță nu sunt chiar ușor de înșirat pe o foaie goală...Denisa Maria a.k.a future Miss Doc e un mic uragan care, odată pornit, nu poate fi oprit până ce această „comandă” nu este dată chiar de ea. O cunosc de mulți ani ca să îmi permit creionarea unei imagini cât de cât fidele a ei.
Ambițioasă, cu o inimă de dimensiuni normale din punct de vedere anatomic, însă cu un suflet capabil să ofere adăpost și sfaturi multor oameni care au nevoie, Denisa va reuși mereu ceea ce își propune.
Long story short, dați-i Denisei câteva (multe...) perechi de tocuri, pixuri colorate, agende cu nemiluita și pisici, iar ea va cuceri inimile tuturor și culmile strălucitoare cu pasiune și multă muncă atent camuflată sub machiajul de 10! - Ștefana <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *