Am fost infectaţi şi crescuţi cu ideea că iubirea e doar un sentiment; că ea vine, apare la început, în copilărie, cu fluturii în stomac, cu zâmbetele şi privirile schimbate pe furiş, ruşinos, cu bileţele de dragoste anonime lăsate colegului/colegei care a declanşat senzaţia.
Înainte de toate, iubirea e un dar de la Dumnezeu. E acea putere care poate fie să adune totul, să creeze un întreg, un lucru frumos, fie să zdrobească totul în doar câteva secunde de neatenţie, în câteva clipe în care balanţa sentimentelor se încrucişează cu balanţa raţiunii, ori a orgoliului.
Iubirea e o artă. E un mijloc prin care oamenii sunt capabili să se descopere pe ei înşişi, pentru că fiecare iubire începe, până la urmă, cu iubirea de sine; iar apoi se îndreaptă către sinele aproapelui tău. Şi cum mulţi ştiu să rănească, rămân foarte puţini cei care ştiu cu adevărat cu ce se mănâncă iubirea.
Iubirea, indiferent de vârstă, se simte. Se respiră. Se învață. Cum poți învăța iubirea? E simplu: cunoscându-l pe cel care-ți stă în față.
Când te îndrăgostești, întreg corpul ți-o ia razna. Chiar dacă recunoști asta sau nu, mintea îți zburdă la următoarea întâlnire, fără ca măcar să știi dacă va exista sau nu una. Când te așezi în pat, înainte de culcare, gândul îți zboară nestingherit la un sărut de noapte bună. Unul scurt și încărcat de emoție, care, ulterior, vă va fi împăcare în momentul certurilor.
Iubirea se respiră. Atunci când cunoști atât de bine persoana de lângă tine și îi cunoști mirosul. Poate în cazul lui, mirosul de țigară combinat cu mirosul de parfum, care ți-e întipărit și acum în pernuța pui. În cazul ei, poate mirosul de parfum pe care pare că și-l toarnă în cap, căci mereu părul îi miroase special. Sau poate e gelul de duș cu aromă de macarons, care deja i-a intrat în fiecare por al pielii.
Iubirea se învață atunci când pricepi ce-i face bine și ce nu partenerului tău. Când înțelegi privirea de baby don’t hurt me atunci când țipi, ori privirea de netflix, chill and just us atunci când vii, pe neașteptate, cu o floare în mână. Căci, vezi tu, orice gest contează. Iar dacă mai găsești și pe cineva care ține minte tot, fără să vrea, ei bine, într-un moment de răscruce, gesturile frumoase îți pot aduce iertări dulci.
Imaginează-ţi următorul scenariu şi răspunde-mi la o întrebare. Dacă nu ai un copil deja, imaginează-te în doi, trei, cinci, zece ani, ori când îţi doreşti unul. Copilul tău e la grădi, maxim clasa 0 ori clasa întâi. Vine la tine şi te întreabă mami/tati, cum am apărut eu? Copiii din ziua de azi sunt mult prea inteligenţi ca să le mai spui povestea cu barza şi, de asemenea, e posibil să fie o întrebare capcană şi să ştie deja răspunsul.. Dar să luăm scenariul în care copilul tău nu-l ştie; tu ce îi spui? Povestea cu fluturaşii în stomac, nu-i aşa? Cum mami şi tati au simţit fluturaşi în stomac, cum s-au îndrăgostit unul de altul şi cum rodul iubirii lor, e de fapt, chiar el, puiul de om care pune întrebările. Crezi că ai scăpat de interogatoriu? Greul abia de acum urmează, căci copilul te-ntreabă ce e iubirea. Tu ce-i spui atunci?
Când găsești răspunsul, te rog să mi-l scrii și mie. Și să-l repeți în gând de nenumărate ori.
Căci iubirea e o persoană, căreia îi atribui un sentiment. Și cum iubirea e permanentă, n-o să dispară niciodat’.
Apreciază:
Apreciază Încarc...
