Inainte de a continua mica poveste inceputa in „Rasaritul de apus!”, am de spus cateva lucruri.
In primul rand va multumesc voua, celor care acordati timp blogului meu! Sper doar ca nu va plictisiti cand il cititi. Va sunt recunoscatoare.
In al doilea rand: imi cer scuze daca mai am greseli de scriere, dar ideile mele vin scrise intai pe hartie si apoi pe blog, dar pe blog ajung de pe telefon si stiti foarte bine ca nu intotdeauna nimerim tastele corecte; abia seara vad greselile pe calculator.
In al treilea rand…nici nu mai stiu! Sunt foarte fericita pentru ca am multe vizualizari. Sunt fericita ca e cineva acolo, in fata unui monitor, si citeste ce scriu eu. Va multumesc!
Cum am ajuns sa scriu „Rasaritul de apus!”? Eram in masina. Si in stanga mea, soarele se pregatea de culcare. Si atunci mi-am lasat gandurile sa zboare catre persoana la care tin foarte mult.
Aceasta a fost mica mare paranteza din povestea mea. Va multumesc enorm!