Camera 666.

…Incepuse ploaia. Stateam de un ceas in strada, tremurand. Nu trecea nicio masina si eram disperata dupa ajutor. Din nou increderea in prieteni fusese inselatoare. 
Am inceput sa merg usor pe marginea drumului. Era intuneric; din cauza furtunilor recente cablurile de inalta tensiune erau rupte. Dupa vreo 20 de minute de mers prin ploaie am vazut o cladire ce aducea a hotel. 
Am intrat. 
In spatele biroului imens de la intrare statea o batrana cu parul carunt ce croseta la lumina unei lumanari. Am purtat un scurt dialog despre o camera, mi-a zambit si mi-a dat o cheie. Mi-a explicat ca trebuie sa urc pana la etajul 2 si la capatul holului e camera. 
Am urcat, am traversat holul in graba, si m-am oprit in fata usii cu pricina. Pe ea era o tablita cu numarul camerei: 666. „Minunaaaaaaaaaaaat”, mi-am spus. Dupa cele intamplate,chiar nimeream pana si o camera a carui numar imi spunea sa plec imediat de acolo??!??
Nu mi-a pasat si am descuiat usa. Inauntru era cald, liniste si totul era neatins. Era perfect! Era locul potrivit pentru mine in acele momente…
***


Cand m-am trezit mi-a luat mai mult timp sa-mi dau seama unde sunt. Cand m-am uitat pe geam am vazut ca langa hotel era un cimitir. Ieeeeeei. Doar eu puteam avea norocul asta. 
Am simtit un frison pe spate si mi s-a facut pielea de gaina. Nu deschisesem geamul si totusi era deschis. Nu…Nu se poate sa ma fi gandit in somn la morti. Nu pot admite asta. Stiu sa ma concentrez. Dar greseam enorm…
In spatele meu era un copil pe jumatate descompus; un mort-viu; acum un sclav al meu…




Cand s-a apropiat de mine mi-am amintit brusc un lucru minor si important. Eram in camera 666…