Demoni.

Plangeam. Imi era frica sa te ating. Faceai prea urat ca sa poti fi atins. Erai legat de pat cu lanturi si langa pat era un pahar cu argint viu. Imi era teama ca asta te va omori.


Sa ai un demon in tine era ceva. Sa stiu ca il ai din cauza mea, era altceva. Sa stiu ca argintul urma sa ajunga in sangele tau si sa omoare demonul, daca nu pe tine, atingea imposibilul. Imi era frica si asta ma impiedica sa vad partea buna a lucrurilor.




Tipai si aveai ochii goi. Incercai sa evadezi din stransoare si asta te ranea si mai tare. Nu suportam sa te vad suferind. Credeam ca nu pot sa-ti fiu alaturi.
Cand ai inceput sa tipi am iesit din camera. Nu puteam sa fac fata presiunii. Acela fusese momentul in care argintul curgea prin sangele tau…in cautarea raului. Si l-a gasit. Era acolo. Ascuns adanc in sufletul tau.


Dupa cateva minute bune de urlete, de iad, a iesit soarele. S-a facut liniste. Cand am deschis usa tu dormeai. Erai linistit. Razboiul dintre tine si ce era ascuns in tine luase sfarsit. Dar…