Stiam ca o sa se ajunga la asta. Stiam ca intr-o buna zi, toate incercarile mele vor fi in zadar si ulterior uitate.
Ma intrebam mereu daca sunt o ratata ca am ajuns sa respir usurata cand vad ca ai intrat pe mess sau alte prostii copilaresti. Mereu mi-am zis: Nu il lasa sa te intimideze! Nu te lasa calcata in picioare. Si pana la urma ce mi-a iesit? Absolut nimic. De ce? Pentru ca nici macar nu am fost in stare sa ma ascult pe mine.
Am devenit ca doi straini. Aproape ca nu mai vorbim, suntem amandoi din ce in ce mai schimbati…am devenit alte persoane.
As plange. Dar nu am de ce. Nu cred ca e un motiv destul de bun sa plang dupa un baiat, dupa ce multi mi-au spus sa am grija. Si pe buna dreptate merita sa sufar. Pentru ca m-am incapatanat si nu am ascultat.a
Am ales cu inima…nu cu creierul…
