…Nici nu stiu cum sa incep ca sa ajung unde mi-am propus: cu tot ce ma sperie pe mine sau lucrurile comune care ne sperie?
Multe nu prea sunt; dar prima e intotdeauna moartea. Imi vine sa rad. Cand ajungem parinti si ne mor noua parintii, le spunem copiilor nostri ca s-au dus la Doamne Doamne. Cand suntem mai in varsta incepem sa ne rugam: Nu ma lua,Doamne. Vreau sa prind varsta lu’ mama. De ce? De ce ne e frica de o chestie absolut normala? La o adica…de asta ne si nastem. Ca sa trecem printr-o viata frumoasa sau deprimanta si sa murim.
A doua chestie…Hmmm…Orice boala. Normal; ne rugam la Doamne Doamne sa ne vindece in timp ce noi, in continuare bagam in noi ceva gen ceafa de porc cu cartofi prajiti, fumam de ne iese fum si pe ochi si bem pana ajungem in coma. Serios? Si ne mai e frica de asta? Jalnic.
Cred in Dumnezeu. Desi nu multi oameni o mai fac in ziua de azi. Stiu sa merg la biserica cand pot, inca fac religia in scoala, dar nu bat cruci la fiecare colt de strada pentru ca stiu ca daca e sa ma ajute o face pentru ca stiu sa cer cu limite si din suflet.
Sunt foarte calma si imi astept sfarsitul cand o veni.
Constientizez ca sunt un simplu trecator prin viata, ca sunt doar un om cu aspiratii nemuritoare intr-o viata cu sfarsit.
