Te privesti in oglinda; esti exact aceeasi persoana: ochii albastri sunt neschimbati, zambetul e la locul lui.
Te intorci. Crezi ca te-ai uitat destul si esti gata sa iesi in lume. Oare nu ai uitat nimic?
Sa recapitulam. Esti in secolul 21, anul 2012. Crezi ca atitudinea ta de zi cu zi e de ajuns? Eu as zice ca nu. Si iti dau si motive. Uita-te in jurul tau cum iesi din casa: vecina e neschimbata si are acelasi caine sacaitor de cand o stii tu; oamenii cunoscuti tie se plang mereu de acelasi lucru sau impartasesc aceleasi fericiri. Doar atat. E un circuit simplu ce se repeta vesnic.
Arunca o privire superficiala asupra lumii: pentru cei mici e scoala; pentru cei mari serviciul. Niste griji care se leaga de aceste doua lucruri; vanatoarea de note si de promovari. Asta facem: suntem niste vanatori. Si cateodata unii foarte jalnici.
Acum hai sa ne concentram pe detalii. In fiecare zi, pe strada, vezi fete diferite.
In fiecare zi, pe strada, vezi griji adunate pe fetele oamenilor; si ce e cel mai important, vezi cum totul in jur imbatraneste chiar sub ochii tai.
Crezi ca toata agitatia se intampla cu un motiv? As rade daca ai raspunde ca da. As rade pentru ca nici macar tu nu stii ce ai in cap. Nu stii niciodata daca ai un motiv intemeiat sa faci un lucru sau altul. E ca si cum ai placea pe cineva, dar in acelasi timp mai apare o persoana in viata ta si trebuie sa alegi dand cu banul. Suna penibil,nu? Dar stiu ca imi dai dreptate.
Ne-am obisnuit deja cu rutina asta. Facem totul din reflex pentru ca am memorat povestea. E putin plictisitor cand stai si analizezi ca faci aproape zilnic aceleasi lucruri.
Aparentele inseala. Dincolo de ele ne ascundem noi. Ne bazam pe superficialitate, ne ascundem in detalii pana ne sufocam si cand iesim la lumina…suntem goi.
Ne mintim singuri. Ne amagim cat se poate de mult ca viata e frumoasa, ca putem trece usor peste tot ce ne sta in cale, ca nu o sa plang daca o sa ma despart de prieten/a ori daca el/ea nu-si va da seama ca il/o plac.
Ne spunem ca o sa treaca. Dar cand vin acele momente nu ne putem abtine si incalcam regulile si plangem in mare parte.
Eu as vrea sa pot izbucni. Sa ii spun lui cat de mult tin la el, sa ii spun ca as vrea sa fie ceva mai mult intre noi, sa ii spun cum in fiecare seara ma gandesc la el…Dar nu pot. Simt ca nu pot sa o fac pentru ca mereu gandesc ca imi va spune ca sunt prea mica pentru a avea o relatie cu el…Si ma alin cu faptul ca imi e prieten bun.
Dincolo de aparente…eu visez.
