O lume; una doar in alb si negru, cu jocuri periculoase si indivizi dubiosi.
O lume; una in care timpul nu sta pe loc nicio secunda asa cum iti propui, ci fuge cat mai repede.
O lume; una in care agonia si tristetea, ura si disperarea sunt punctul G al propozitiei.
Frumoasa descriere,nu? Si foarte scurta si usor de retinut.
Totul e un joc. Nu prea pare, dar vin momente in care suntem strafulgerati de ideea ca ne invartim in jurul cozii. Urat..dar adevarul doare.
Ne ascundem de prezent; fugim cat mai departe de trecut si totusi…niciodata nu suntem prezenti in momentul vorbirii. Nu suportam sa dam nas in nas cu realitatea pentru ca stim ca ne invarte, ne ameteste si apoi ne doboara.
Viata noastra e ca o spirala. Incerci sa stai pe loc dar te invarti si te invarti…si cazi intr-un gol, temandu-te pana si de propria ta umbra. De ce fugim? De ce continuam sa ne ascundem de ceva de care o sa avem parte cat traim? De ce ne e frica?
Totul e simplu si cu logica: ne temem pentru ca stim ca nu putem face fata la tot. Stim ca intr-o zi o sa cedam, o sa cadem si nimeni nu ne va mai putea ajuta sa ne ridicam. Suna nasol.
Intr-o lume de oameni, care e principala frica? Persoana de langa noi. Un animal face rau pentru ca e nevoit; asa isi face rost de mancare sau se apara. Dar omul? De ce ucide, fura, ia fericirea de pe fata unor persoane ranind o alta draga lor? Pentru ca poate.
Asta e singurul raspuns aproape rational. Asta e ceea ce pe noi ne ucide. O viata! Pentru ca nu avem habar cum sa o luam, sa o traim, nu stim sa o intoarcem pe toate partile si sa o analizam din toate colturile. Pentru ca ne e frica.
…Si cand te gandesti ca ne mintim singuri pana si cu speranta ca intr-o zi vom fi altfel…
Vom fi mereu prinsi intr-o spirala.
