Poti sa o numesti continuare a postarii anterioare. Mie imi e indiferent; in mare subiectul e acelasi.
Vorbeam azi cu un prieten despre teoria haosului; a fost un subiect trecator, dar care m-a facut sa stau si sa ma gandesc la asta de fiecare data cand unul dintre noi tacea.
Care e cheia? Nevoia de comunicare pe care o simtim toti. Totusi…nu e chiar asa usor pe cat pare.
Intr-o lume haotica exact ca cea in care traim, intre nevoia de viitor fara ca macar sa il stii si durerile trecutului, unde crezi ca te incadrezi? Nicaieri. Ai fost pur si simplu nevoit sa te adaptezi habitatului. Vezi? Pare un circuit simplu: te nasti, cresti, urmezi treptele educatiei, iti faci o familie si un rost in viata si intr-un final mori, dar e mult mai complicat la o privire detaliata.
*Ce se intampla cu noi?*
Suntem parca impinsi de la spate daca ne miscam intr-un ritm mai putin alert. Oare de ce? Chiar ne place sa fim superficiali si sa trecem aproape totul cu vederea?
Incepem sa fim obsedati de lucruri si persoane aparute peste noapte: de la cantareti pana la aplicatii pentru telefon. De ce nu putem sa ne desprindem de lumea asta macar pentru cateva minute? Sa lasam geamul deschis in camera noastra, sa inchidem telefonul, laptop-ul si televizorul si sa stam intinsi pe pat, auzind nimicul din jurul nostru.
E chiar simplu; dar, vezi tu, nu prea cred ca ai putea renunta la 5 minute din viata ta nebuna pentru asta.
Merita totusi sa ne grabim? Pierdem ceva daca nu o facem? Totul vine de la noi…Si cum se spune: graba strica treaba!
In loc de incheiere, un sfat: Viata ta; diciziile tale. Nu le irosi cu graba.