Amintiri peste amintiri, toate revenindu-mi dintr-o data in minte.
Sunt parca bantuita de trecut prin prezent. Am mici fragmente de trairi in fiecare secunda a prezentului. Nu trebuie sa le vad ca sa imi dau seama ca sunt prin preajma. Trebuie doar sa le simt.
Sunt multe amintiri placute; multe dintre ele vreau sa le arunc pur si simplu in cel mai indepartat colt al mintii mele, fara sa-mi doresc sa le scot de acolo vreodata. De ce? Pentru ca pur si simplu nu simt nevoia de ele, inca o data prin viata mea si-asa aglomerata.
Un ceai cald m-ar linisti si m-ar aduce cat de cat cu picioarele pe pamant. Dar nu de asta am eu nevoie acum.
Am nevoie sa-mi descopar adevarata personalitate. Sa-mi descopar secretele pe care le-am ascuns pana si de mine si sa ma gandesc la diverse lucruri asupra lor. Vreau sa izbucnesc si sa iau decizii. Am nevoie de noi decizii in legatura cu persoanele din viata mea. Trebuie sa ma lepad de prieteni pentru a-mi afla dusmanii. Trebuie sa renunt la iubire pentru a afla de unde vine si ce este ura. Si pot afla doar din memorii…
Daca ar fi atat de simplu pe cat pare, probabil ca deja as fi in toiul fericirii. Dar nu e asa. Incerc sa ma descarc scriind dar simt ca nu ma ajuta aproape cu nimic. Prea multe amintiri. Prea multe lacrimi si prea multa suferinta. Prea putine sperante si prea putine alinari.
Vreau sa tip, sa lovesc. Sa-mi urlu durerea. Sa ma ucid plangandu-mi suferinta. Sa zambesc intr-un pact cu ura. Sa pot sa rup trecutul in doua ca pe o foaie si sa ii dau foc cu o bricheta.
Sa-mi pot pierde memoria cand clipesc.
Si sa stau pentru 10 minute intr-un crancen somn al mortii…
