Eram numita asa de catre toti. Nu imi pasa. Imi traiam viata la maxim si cu parerile lor, nu bune la adresa mea.
Eu eram…eu. Aceeasi fata cu ochi verzi, bruneta, cu aceeasi ochi machiati cu tus negru si creion strident.
Si ce daca nu eram acceptata? Eu eram multumita unde eram si cu cine. Imi placea singura. Imi placeau momentele de liniste deplina de care aveam parte.
Imi placea sa ies in oras, sa ma imbrac ciudat si sa se holbeze tot omu’ la mine. Incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea ca toti ma vedeau o ciudata cu probleme psihice.
Vezi tu, toti suntem ciudati. Tu ca ma faci pe mine ciudata, ca nu-ti vezi de viata ta si ma critici pe mine. Ei pentru ca se uita ciudat la mine, chiar scarbiti, in loc sa se gandeasca cum arata ei imbracati in hainele alea lalai.
Atata stiti: critici, comentarii, barfe.
Nu va dati seama ca o persoana arata fizic mai prost ca voi, dar spiritual va intrece de cateva ori bune numarate pe degete.
Nu intelegeti ca sunt altfel.
