Stiu ca am criticat mult in anumite postari. Dar pur si simplu mi-am spus parerea. E dreptul meu. Cu toate astea am observat ceva: cand am scris de exemplu „Nu lacrimi in cuvinte am, ci sange”, am facut 200 de vizualizari intr-o zi si jumatate. Normal ca imi creste inima in momente din astea, dar nu conteaza totusi. Doar ca e senzatia aia, care iti spune ca esti ascultat si sustinut. Dar in ultimul timp nu s-a mai intamplat asa. Si e bine. Intr-un fel. Ma face sa scriu mai mult, ma face sa ma ambitionez. Dar in acelasi timp ma face sa-mi pierd speranta si sa-mi doresc sa ma opresc. Sau sa iau doar o pauza. Dar nu-mi prea doresc asta. M-am atasat de blog, de Blogger.
Nu as putea sa renunt. Si totusi…
