Nu-mi amintesc nimic din vechea mea viata. Nici nu cred ca vreau sa-mi amintesc momentele de cosmar de care am reusit intr-un final sa trec. Recunosc ca au fost si momente frumoase, care totusi au adus cu ele si lacrimi, cu lacrimile venind si tristetea.
Acum stau si incerc sa uit totul. Ador sa-mi golesc „hardul” propriu si sa am mintea limpede si libera, si-asa destul de imprastiata. Ma relaxeaza sa stiu ca sunt mereu gata sa memorez chestii care vor fi uitate intr-un timp foarte scurt.
Cum as defini uitarea? Sa vedem: starea de spirit care te face sa te desprinzi de cele doua lumi, reala si virtuala, si sa te relaxezi. Imi placr sa uit, imi place sa-mi sterg tot din memorie, amintindu-mi totusi cate ceva din orice traire.
Imi amintesc ca am iubit si ca am suferit. Imi amintesc ca a trebuit sa renunt la tot, la mine, doar pentru a avea o alta soarta…
Si de atunci…mi-am tot propus sa uit…
