Parca ma despic, ma rup de realitate.
M-am regasit si asta ma face sa ma indepartez de o lume, de lumea normala, de lumea in care m-am nascut si cea in care ar trebui sa raman. Trebuie sa ma ancorez de prezent, sa gasesc un port care sa ma faca sa raman in lumea aceasta cat mai pot, cat mai mult. Trebuie sa ma prefac ca sunt un simplu om pe un vapor numit viata care trece prin diverse tari, margini de lume, fara sa stea undeva anume mai mult. Dar m-am indragostit de locul acesta. Imi place aici, desi stiu ca trebuie sa plec cat mai repede. Am luat deja decizia de a pleca, doar ca acum incerc sa o aman cat mai mult posibil.
Sunt o visatoare in cautare de…nimic. Nici eu nu mai stiu ce caut, de pe ce mari agitate vin si incotro exact ma intrept. Stiu doar ca trebuie sa plec de aici, trebuie sa rup legatura stabilita cu tarmul si sa plec cat mai departe spre o alta lume, spre una noua, una ideala.
Parca deja vad cum prin tristetea ce o voi emana, trupul meu se va usca, se va dogori ca nisipul neatins de valurile sparte la tarm ale marii, cerul albastru va fi incarcat de nori grei si gri, iar pasarile ce isi impartaseau cu mine cantecele lor minunate vor amuti.
Ma voi pierde intr-o lume noua si necunoscuta, dar mai buna si mai linistita. O voi lua din nou de la 0, pe corabia mea saraca, incarcata de poverile vietilor anterioare, prinsa in fluxul si refluxul vesnic de amintiri ce urla ca un om peste bord ce nu stie sa inoate, eu parca neauzind ca un surd strigatele disperate ce vin dintre valuri.
Voi gasi oare vreun port la margine de lume unde sa pot ramane ancorata mai mult timp pentru a-mi incarca bateriile, pentru a lasa o lacrima incarcata de amar sa-mi cada in mare pentru a linisti apele involburate din inima mea?
