Am zis ca plec si asta o sa si fac. Nu trebuia sa mai postez. Si nu cred ca o sa o mai fac vreodata. Cine stie.
Cand plec? Maine dimineata. Unde? La turci. Scopul calatoriei? Sa ma regasesc. S-a schimbat scopul.
Nu mai e nevoie sa ma regasesc pentru ca am facut-o deja cu mult timp in urma. Doar ca acum au revenit legaturile dintre mine si…mine. Nu mai e nevoie sa spun cine sunt pentru ca deja ma cunoasteti. M-am prezentat in prima postare dar o sa o mai fac o data.
Buna. Ma numesc Denisa-Maria, sunt din Piatra-Neamt si am 15 ani. D nu o sa mai existe niciodata. Si nici Nefi cum ma stiu toti. Voi fi doar Denisa. Fara alte prescurtari.
Nu mai am nevoie de prieteni. M-am convins ca sunt doar niste entitati false majoritatea. Cei care mi-au fost cu adevarat sprijin sper sa fie in continuare langa mine. Daca nu, cred ca o sa fac fata si singura cum am facut pana acum. Nu mai am nevoie de oameni care sa incerce sa ma ridice. De ce sa ma ajute daca odata si odata oricum o sa cad? Si daca acel moment, acea fractiune de secunda, se va intampla atunci cand acei oameni nu vor fi in preajma mea sa ma ajute? Asa ca vreau sa ma lipsesc. Nu mai am nevoie de regulile voastre. V-as spune unde sa vi le bagati; dar incerc sa ma stapanesc.
M-am saturat sa sufar. Si ca sa opresc lacrimile si supararile, agonia sau extazul, trebuie sa va fac sa plecati de langa mine. Nu e nicio problema. Deja multi ati facut-o.
Decat sa am prieteni falsi, mai bine prefer dusmani adevarati.
Multumesc celor care au fost cu mine pana acum. Multumesc fostilor mei prieteni pentru clipele de neuitat in care m-au facut sa gandesc sa-mi iau zilele. Multumesc de necazurile pe care mi le-ati pus in spate.
Suna sinucigas fiecare cuvant, dar eu una nu mai pot. Nu mai rezist. Va doresc o vacanta frumoasa in continuare. Nu garantez ca va mai exista o Denisa cand ma intorc. Nu garantez ca va mai exista o „Le Denise” pe Facebook. Nu garantez ca va mai exista un blog numit „Atitudine Slaba”.
🙁 sa nu stergi blogul,sa nu faci prostia..
Anemona
Nu mai stiu ce trebuie facut. Nu mai stiu daca merita facut. Nu mai am viata. Nu mai am rabdare. Nu mai suport. Si plang. Cand scriu acum plang
Denisa, o să fie bine. Eventually.
Cuvintele nu pot face nimic pentru tine. Doar timpul. Şi acum, şi asta e echivalent cu "ia trei castraveţi muraţi şi bagă-ţi-i în fund", ştiu. Dar o să fie în regulă. Nu te mai gândi la nimic. Nu merită să suferi pentru nimic şi pentru nimeni, cu atât mai puţin să vrei să-ţi iei viaţa. Nu ai nevoie de nimic şi nimeni, decât de tine însăţi.
Nu am să încerc să te ridic. Nu pot face asta. Dar vreau să privesc cum te vei ridica tu, pentru că, cred în tine şi în puterea ta de a te ridica.
Cuvintele tale mi-au adus pe fata un nou rand de lacrimi. Multumesc. De aceasta data sunt lacrimi ceva mai optimiste. Vreau sa pot crede si eu in mine. Vreau sa simt aproape de mine doar doua persoane: pe una am pierdut-o acum 3 ani: strabunica mea. Pe cealalta cred ca am pierdut-o acum 20 de minute…din cauza mea
Mi-ar placea sa iti sterg lacrimile,dar nu pot fi alaturi de tine decat doar asa – cu un gand bun.. o sa vezi, o sa te regasesti..si o sa revii aici,mai puternica si mai altfel ca oricand >:D<
Sper sa ai dreptate:o3
esti..esti…
🙂
te bat..te bat ..nu te mai vreau asa..da-o naibii de treaba…sa nu te mai prind cu prostii de astea in cap…daca mai treci prin..comunica..hmmm…te-as scooate in ploaie acum..sa te privesc cum tremuri si te-as pune sa te uiti la cer…sa-mi aprind o tigara..)
Ok Ok 😀 Nu vreau bataie:-s