Vezi tu? Nici pana in ziua de azi nu stiu exact cine sunt. Poate sunt „o simpla atitudine”, o simpla fata cu un blog ambulant. Poate tu esti Anemona, sau Sursadeamagire sau cine mai vrei tu sa fii. Dar cand ai pus degetele pe tastatura si ai scris „suntfraiera.blogspot.ro” eu cred ca te-ai vazut dinafara, de parca ai privi intr-o oglinda pe altcineva. Nu spun ca ai fi. Dar ai facut-o cu un motiv pe care doar tu il stii, sau poate vrei sa-l cauti pentru ca habar n-ai ce a fost in capul tau.
Am spus ca D dispare si asta o sa si faca, doar ca a vazut ceva ce i-a atras atentia pentru ultima oara inainte de plecare.
Anemona, se pare ca suntem in aceeasi situatie. Amandoua disparem din peisaj pentru o perioada de timp nedeterminata, cu gandul de a ne regasi. Tu spui ca nu vrei sa ajungi sa minti prin postarile tale, avand in vedere ca blogul este ca un jurnal. Vreau sa-ti spun povestea mea.
Decembrie, ziua a 25-a, 2011. Dimineata ma trezesc destul de incordata, tremurand. As putea povesti ziua aceasta si peste 70 de ani, sau poate chiar mai mult. M-a marcat pentru totdeauna. Pe la ora 11 am deschis calculatorul sa vad daca a mai postat un prieten de-al meu…care nici nu mai stiu daca imi este sau nu prieten. Nu o mai facuse. Atunci am realizat ca, in timp ce parcurgeam din nou aceleasi randuri aproape invatate de pe blogul lui, starea mea de disconfort crescuse in loc sa se diminueze. Era ciudat, avand in vedere ca eu pot trece cu vederea starile mele de rahat ca sa ii fac pe cei din jur sa se simta bine in preajma mea. In ultimul timp energia mea a venit din zambetele celor din jurul meu. Doar ca nu au mai ramas cine stie ce, asa ca…adio energie. Nu stiam ce sa fac ca sa ma simt mai bine. I-am povestit si mamei ca nu ma simteam prea ok si a zis sa stau intinsa putin. Poate mi-e rau pe bune si eu spun ca e doar o stare. Am ascultat-o si dupa aproape o ora am avut aceeasi stare. Atunci am luat hotararea de a-mi face blog.
Ce titlu? Ce sablon? Ce cuvinte pentru o prima postare? Ce imagine? Ce gadgeturi? Noua in lumea aceasta eram destul de emotionata desi nu o puteam arata. Dar inca puteam simti. Am ales primul sablon ce mi-a venit la mana si dupa m-am oprit. M-am gandit la mine. M-am gandit la felul meu de a fi, timida pana incepi sa ma cunosti, sa te cunosc, si dupa genul de fata care are nevoie de lipici pentru gura ca sa o mai inchida. M-am gandit la sensibilitatea crescuta cu care am fost inzestrata. M-am gandit la toate lacrimile pierdute degeaba din cauza unor natarai care tipau la mine si astfel ma faceau sa plang. Crede-ma, si acum sunt la fel de plangacioasa. Atunci mi-au venit in cap aceste doua cuvinte, care au ramas neschimbate pana in ziua de azi: Atitudine Slaba. Am schimbat designul cred ca de 4 ori pe saptamana. Am schimbat culori si fonturi. Dar nu am schimbat-o pe D, desi ma certam de zor cu ea. Desi era undeva ascunsa in coltisorul cel mai intunecat al mintii mele jucand sah de una singura. Desi era uitata de mine pe niste dealuri ca sa faca fotografii. Chiar daca s-au intamplat toate aceste lucruri, ea a fost totusi mereu cu mine, desi in mare parte o umbra uniforma ce ma impingea de la spate; in putine cazuri o lasam sa preia conducerea.
Vreau sa vorbim in continuare. Nu conteaza cum. Dar vreau sa stii ca si eu, si D, vom fi mereu alaturi de tine, macar cu gandul. Pentru ca prin postarile tale ne-ai apropiat, ne-ai inspirat, ne-ai facut sa ne apropiem una de alta. Pentru asta iti multumim.
Am plans cand am citit postarea aseara. M-ai ajutat sa imi inteleg unele gesturi.. si acum sunt mai sigura ca niciodata ca nu voi schimba "suntfraiera.blogspot.com" 😀
Iti multumesc mult din tot sufletul..e ciudat cum descopar persoane care sunt atat de aproape de sufletul meu desi eu habar nu aveam.. ID meu e sonia95ro@yahoo.com .. ala realul 😀 te astept sa ma adaugi daca ai placerea :3
Cu plăcere:* oricând, draga mea.