Nu mai vreau nimic. Nu mai tind sa imi doresc ceva ce aveam candva pentru ca vad ca nu mai are rost.
Acum sunt un simplu om cu un blog ambulant, fara prieteni, fara inima, fara sperante. Sunt o anonima printre multe identitati, eu incercand sa ma descotorosesc de a mea.
Scopul meu era altul, pana sa mi se faca dor de tine. Din nou. Dar relatia noastra oricat de precipitata era inainte s-a racit din ce in ce mai tare, si a ajuns si ea un nimic.
Nu vreau sa par egoista, acum nu mai are rost, dar te vreau inapoi. Da-mi clipele frumoase petrecute impreuna, ursuletii pufosi ce erau doar pentru mine si rasetele de pe fata mea. Da-mi din nou viata. Lasa-ma sa renasc pein tine ca sa nu ma ofilesc secata de lacrimi de dor.
Nu mai am nimic. Am pierdut totul, pana si pe mine din nou, pana si ultimul gram de speranta.
Denisa
Autoare. Vindecătoare prin cuvinte. Om
Frumos blog. Frumoase cuvinte pentru sentimente urâte. Mă ating cuvintele astea, să ştii. Eu n-aş putea, totuşi, să-mi pun sufletul pe hârtie într-un mod atât de simplu şi armonios. Simply heart-wrenching.
Îți mulțumesc. Se pare că în viața mea sunt mai multe sentimente urâte și mai multe capcane întinse la fiecare pas. Măcar prin acest blog mă mai pot elibera. Dacă nu l-aș fi avut, cred că deja eram cu antidepresivele lângă pat.
Dureros să pierzi speranţa, am trecut prin asta.
M-a atins postarea ta într-un punct sensibil..nu am suferit, probabil, din aceleaşi motive dar cunosc suferinţa în cel mai profund mod al ei, brut, neprelucrat de imagini fugitive.
Te-am descoperit azi şi mă bucur, ai un blog frumos şi cu siguranţă voi reveni.
Te pup şi te las cu o invitaţie pe la mine dacă vrei, bineînţeles. Cred că avem stiluri asemănătoare.
Rebeca.C
Îți mulțumesc, Rebeca, pentru aceste cuvinte frumoase. Te mai aștept. Și cu mare drag accept invitația.:)
Aici te înţeleg. Şi eu am aceeaşi senzaţie, şi mă eliberez tot prin scris.
Mă bucur că mă înțelegi. Am văzut că ești din Piatra. Unde înveți?:)