S-a terminat orice era inceput. Am pierdut lupta, dar nu am pierdut si razboiul. M-am lasat doborata pentru a invata sa ma ridic singura. M-am lasat mintita pentru a invata sa strecor din minciuna adevarul. M-am lasat incoltita de rau, in timp ce in sufletul meu rodea binele.
Acum s-a terminat. S-a lasat in sfarsit linistea peste tot. Am devenit cine am vrut sa fiu: un simplu om pe pamant, cu burta plina de fluturi si cu gandul doar la un print din poveste. Am dat de el, dar se pare ca nu eu sunt domnita pe care o asteapta. M-am obisnuit si cu aceasta idee, desi ma roade pe dinauntru. Am invatat sa nu blestem ziua in care mi-a aparut in drum, pentru ca mi-a schimbat viata. Sunt 6 luni de atunci. 6 luni in care am tot incercat sa scap din turnul pazit de balaur si sa-mi fac printul sa ma iubeasca. 6 luni de lacrimi si de dezamagiri. Dar gata. Nu exista nicio lege scrisa care sa spuna ca nu-mi pot admira dragostea de la distanta.
Acum ma simt infranta, distrusa, calcata in picioare. Acum ma simt obosita si extenuata. Acum, ma simt eu, desi altfel. Asta datorita lui.
Am invatat sa iubesc cu ochii-mi in lacrimi. Am invatat sa rad printre lovituri. Am invatat ca orice cadere e un nou inceput si nu un sfarsit. Nu exista sfarsitul. Nu pentru speranta.
Alungandu-mi vechea eu, inchei.
Vreau sa urlu, dar urlu inauntru. Tacerea mea poate zgudui pamantul.
Ultima propozitie m-a lasat fara cuvinte.. 🙁
:o3 nu e adevarat?
Te-ai gandit vreodata ca daca i-ai spune ce simti, l-ai pierde pentru totdeauna? Nu trebuie sa te simti infranta, mai sunt Printi. 🙂
I-am spus. Si nu l-am pierdut:) ba chiar curajul meu l-a facut sa aiba mai multa incredere in mine