Mai sunt si nopți în care plâng. Uneori sub clar de lună. Mă liniștește lumina palidă a corpului ceresc, mă liniștesc umbrele ce le trimite în noapte.
Am crescut sub lumina lunii. Acum, dacă e să privesc în trecut, cele mai frumoase amintiri le am la lumina lunii.
De ce să mă gândesc la legende prostești, la monștri și demoni? De ce să nu mă gândesc la mine? La povestea mea.
Am avut un început sub clar de lună. Am avut o viață călăuzită de razele ei.
Uneori sub clar de lună, mă gândesc doar la sfârșit.
Sper sa treci peste depresia asta.. uff, revino-ti!
Incerc
toat au un inceput..asa cum toate au un sfarsit…vei trece peste aceste momente depresive..ai grija de tine, sper sa te simti mai bine cat mai repede..iti trimit un zambet virtual,poate sa fie asta inceputul unei noi perioade!:)
Iti multumesc din suflet:*