Un suflet. Unul care nu stie sa iubeasca.
Un suflet. Unul care habar n-are sa planga.
Un suflet. Unul nepasator si plictisit.
Tu esti. Doar ca nu admit asta. Nu accept sa o recunosc cu voce tare, desi stiu ca e adevarat. Am urat mereu ideea. Dar m-am inselat teribil.
A fost o iluzie. O simpla elegie a mintii mele. A fost un miraj, iar eu am fost jucata pe degete de mine.
Am crezut in ceva ce nu exista, explicand totusi ca exista dar nu e gasit.
M-am inselat. Sau poate ca nu. Incapatanarea va castiga oricum din nou, deci nu are rost sa ma contrazic singura. Nu acum.
Deziluzie. In asta traiesc acum. As crede in nimic si l-as defini exact ca pe un corp. Oamenii m-ar crede nebuna. Dar poate ca sunt.
Un suflet. Comparativ cu al tau, al meu e omorat de lacrimi.
Un suflet. O iubire ce nu se opreste intr-un singur loc din organismul meu.
Un suflet. Rupt in bucati si totusi triumfator.
Orbite din dragoste si multumite doar cu firmituri , cu priviri furate ,saruturi apasate si imbratisari patimase uitam ca avem un suflet de care trebuie sa avem grija.. E dureros cand un alt suflet isi `bate joc` (desi e mult spus) de al nostru
Eu as spune ca e dureros cand un suflet e nepasator. Deja m-am obisnuit cu "bataia de joc".
Asa e . Indiferenta doare mai mult decat orice. Si nepasarea la fel . Dar , ne multumim deocamdata cu ideea ca roata se intoarce…cumva..
Da, e al naibii de urat si dureros sa iubesti un suflet indiferent…
Cel mai dureros..