Îmi iau bricheta și caut în fundul genții pachetul cu 8 țigări. Mi-am promis că mă las…sau cel puțin asta ziceam înainte să-mi iau ultimele 7 pachete. O să mă las…după ce se liniștesc apele.
Sunt fericită, dar cu un nod în gât. Radiez de fericire pe dinafară…și doar atât.
Am nevoie de curaj. Am nevoie de tine, să-mi dai un impuls, un zâmbet, un semn care să mă încurajeze să fac acel pas spre tine. Am nevoie de fericirea ta, pentru a-mi trage din ea energia necesară.
Am nevoie de tine așa cum ești, și nu o să las pe nimeni să stea în calea fericirii tale. Nu o să permit nimănui să-ți strice ziua.
Doar…ajută-mă. Măcar puțin. Dă-mi curaj.
Și las fumul de țigară să se chinuie să împingă tavanul. Și privesc rotocoale mici de fum înălțându-se tot mai sus…și suspin.
Eu nu sunt în stare să-ți spun ce simt. Poate…mi-e frică. Sau poate că pur și simplu consider că răspunsul nu va fi unul pe placul meu și e mai bine dacă nu întreb nimic. Și totuși vreau din răsputeri să o fac.
Vreau să mă simt aproape de tine. Vreau să fiu egoistă, rea și să te țin lângă mine. Vreau să știu cum îmi oferi dragoste, fără să rostești un cuvânt… Asta nu e dragoste.
Vreau să-mi fii de asemenea și prieten; să mă lași să-ți împărtășesc toate secretele mele. Vreau să mă lași să am grijă de tine. Vreau să mă lași să fiu geloasă, nu cu teama de a fi înșelată, ci cu teama de a te pierde. Lasă-mă să-mi fie frică.
Vreau atât de multe, dar nu am nimic.
Te rog, ascultă-mi dorința. Oferă-mi curaj și o șansă.
