Si a cazut. S-a auzit ca un pahar spart, ca un clopotel, ca un gong chinezesc, doar ca diafan.
Mi-a fost dor de zambet, mi-a fost dor de priviri aruncate pe furis, mi-a fost dor de tine.
Am visat momentul in care o sa ne revedem, o sa ne regasim, moment in care o sa uitam de toate clipele groaznice ce ni le-a dat trecutul.
Si asa s-a si intamplat. Azi dimineata ne-am privit, ne-am zambit timid, de parca ne vedeam pentru prima oara. Azi dimineata am simtit iar fluturi in stomac, am simtit ca sufletul mi se ridica din nou spre cer.
Ultima lacrima de tristete a cazut, s-a dus. Ultima lacrima a venit si a plecat la fel de repede, mi-a patat in treacat obrazul firav.
Ne-am ascuns destul. Vreau sa prindem amandoi curaj in noi, eu in tine, tu in mine, eu in mine si tu in tine. Vreau sa nu mai iau decizii proaste si vreau sa traiesc mereu cu gandul ca te voi avea. Nu mai vreau sa fiu pesimista. Vreau sa visez in continuare ca, in fiecare dimineata cand voi deschide ochii, te voi vedea pe tine zambindu-mi.
Vreau sa nu ma mai ascund. Vreau sa ridic capul si sa ma simt victorioasa. Vreau sa fiu egoista si sa te tin pentru mine. Nu pot sta despartita de tine, si stii foarte bine asta.
Un lucru e sigur, eu te iubesc asa cum esti si nu cred ca o sa ma mai pot desparti vreodata de tine. Daca timpul si spatiul ne va desparti, eu voi astepta.
Eu te iubesc. Nu conteaza cat va trebui sa te astept, dar eu sunt gata sa ma inarmez cu rabdare.
Ultima lacrima a cazut. N-o sa mai vina niciuna.
Nu aici. Nu acum. Nu la mine.
