Intotdeauna am visat ca voi gasi acel ceva, ca voi fi fericita si ca nimeni nu va putea vreodata sa-mi strice viata. Credeam ca tot ce zboara se mananca. Credeam ca viata e roz si ca ea continua si dincolo de moarte. Eram naiva.
Acum am crescut. M-am maturizat. Am realizat ca, rozul e o culoare oribila si ca in foarte putine cazuri apare in viata mea. Am realizat ca „acel ceva” intr-o persoana il gasesti foarte greu si ca ai muuult de cautat. Am invatat ca trebuie sa gresesc ca sa invat, desi imi displace lucrul acesta. Mi-am dat seama ca foarte putine lucruri sunt asa cum vreau eu in viata.
Am fost dezamagita. Am plans mult cand ei mi-au spus ca nu exista Mos Craciun. Am stat trista cand mi-au explicat ca oamenii mor si nu se mai intorc niciodata. Am fost distrusa cand prietenii mi-au intors spatele si cand am primit prima lovitura in dragoste.
Acum? Nu mai cred nimic. Prind greu increderea intr-o persoana si mi-e mai bine singura. Am invatat sa sper, desi cerul mi-a cazut in cap. Am gasit pe acel cineva, cu acel ceva adevarat, care sa nu trebuiasca sa fie langa mine ca sa ma faca sa zambesc. Am gasit fericirea. Am muscat din marul iubirii si am ajuns aici.
Nu regret nimic. Stiu ce am facut bine si ce nu. Stiu ca am primit lovituri si ca m-am ridicat de fiecare data.
Si stii ce? Stiu ca, atunci cand acei oameni m-au lasat si nu m-au ajutat sa ma ridic, am deschis ochii si am vazut cu adevarat lumea. Si sa stii ca de atunci am invatat sa calc peste cadavre si sa nu ma las pacalita.
Stii tu, viata e o curva. Nu mai are chef cand ti-e lumea mai draga. Dispare din peisaj la fel de rapid cum a si aparut. Ajut-o. Fa-o sa fie mai buna.
E atat de gresit sa calci pe cadavre, indiferent de motiv… frumos ce ai scris, ai grija sa iti amintesti mereu.
O sa incerc din rasputeri sa-mi amintesc.