M-am săturat să mă tot ascund. Îmi lipsești și începe să mă doară lucrul ăsta. Știi, cândva eram ceva mai apropiați, ieșeam mai des, vorbeam mai mult… Acum relația dintre noi s-a cam răcit.
Să mă bucur? Să plâng? Să mă îngrijoreze? La dracu’, sunt prea multe întrebări pentru creierașul meu fragil.
Hai să-ți explic puțin cum stă treaba. Mai presus de noi, mai presus de tine e orgoliul tău. E acel scut pe care eu îl pot da jos de pe tine al naibii de greu, și nu-mi place chestia asta. Mi-ai spus de atâtea ori că sunt una din puținele persoane care reușesc să-ți atingă punctele sensibile. Să mă bucur? Să mă simt specială? Mereu m-am simțit specială în jurul tău. Mereu când te-am îmbrățișat mi s-a impregnat parfumul tău în minte. Mereu am fost topită după zâmbetul tău, după felul tău de a fi, după tine.
Aș vrea să mă pot întoarce în timp și să fac în așa fel încât să te cunosc mai repede. Aș vrea să am mai mult timp pe care să-l petrec cu tine. A trecut aproape un an…și parcă tot mai am nevoie de amintiri.
Ziua de mâine pare la ani lumină distanță. O aștept ca să te pot vedea iar printre fulgii de nea jucăuși. Și, la naiba cu dorul, vreau să se facă iar dimineață!
El știe asta?
Hmm…Știe, de mult timp că țin la el. Dar…atât.
Cam complicat.
Știu…