Nu se auzea decat zapada sub talpile mele. Era intuneric si urat afara, iar eu nu eram in apele mele. Ma durea raceala dintre noi. Ajunsesem intr-un punct nici chiar mort, intr-un punct care se zbatea intre viata sau moarte.
Iubire…am auzit destul de des cuvantul asta, dar nimeni nu a binevoit sa mi-l explice. Daca am dat de ea? Sincer nu stiu. Poate am oferit-o, dar nu a fost acceptata. Iubire…o unda de fericire preventiva; o durere sfasietoare dupa plecarea ei.
Suflet pierdut; ramane deci sa hoinaresc in cautarea cioburilor de cristal ce alcatuiesc sufletul meu. Era puternic, era cald si plin de viata.
A nins. Norii au cernut prima zapada si au trimis furiosi primul inghet, care a fost fatal sufletului meu. S-a spart, s-a spart in mii de cioburi.
Nu am mai putut suporta vajaitul ce imi inunda urechile. M-am asezat pe o banca si mi-am tinut capul intre maini. Atunci, am auzit cazand pe zapada bucati…din ceva. Uitandu-ma printre degete, mi-am vazut sufletul plangand cu lacrimi de sange, am vazut viata mea complet distrusa.
Am plecat spre gara; ajungand la ghiseu, o domnisoara draguta mi-a zambit si m-a intrebat daca doresc un bilet.
” Da-ti-mi un bilet doar dus” era tot ce-aveam de spus… Plec din nicaieri spre nicaieri in cautarea sufletului meu.
Un mic offtopic:- blogul dumneavoastra a primit Premiul MWB, in cadrul Premiilor MWB-luna decembrie 2012!
Ati primit acest premiu deoarece un autor MWB v-a recomandat datorita talentului, originalitatii, pasiunii, imaginatiei, creativitatii si valorii educationale!
Puteti afla totul despre ce inseamna acest premiu, accesand pagina aferenta pe mostwantedblog.org!
Felicitari si bine ati venit in MWB!
Ești o ființă atât de complicată. Ce-i în capul tău? Culege-ți sufletul și împacă-te cu el. Ce crezi, că dacă pleci în altă parte îl vei găsi? Nici vorbă. Acasă e singurul loc în care s-ar refugia. Caută-l acolo!
M-am împăcat de atâtea ori cu sufletul meu! De atâtea ori i-am întors spatele și de atâtea ori l-am rănit, încât nu știu ce să mai fac.
Păi cam așa e viața, nu? Mai întâi facem rău, apoi răul se întoarce asupra noastră și, în cele din urmă, regretăm. Dar nu ăsta e și scopul. Privește altfel situația : sufletul tău încă face parte din tine, după atâtea ori când l-ai făcut să sufere. E încă atașat de tine pentru că știe că, undeva în adâncul tău, tu îl iubești la fel de mult cât te iubește și el. Acum fă invers : arată-i afecțiune și îmbrățișează-l, are nevoie.
M-ai făcut să zâmbesc. Îți mulțumesc de aceste cuvinte frumoase. O să le și aplic de acum încolo.
Te-am făcut să zâmbești? Foarte bine, asta și trebuie să facă omul, nu? Să zâmbească. Și încetează cu posturile astea de înmormântare, viața e de-a dreptul frumoasă!
:)) posturi de înmormântare….hmm. Nimeni nu le-a mai văzut așa până acum. Dar cred că asta sunt eu. Asta mă definește. Sunt în același timp puternică și sensibilă, dură și fricoasă.
Hotărăște-te. Presupun că ești și în floarea vârstei și, ce-i drept, majoritatea tinerilor au tendința de a exagera sau, mă rog, a duce la extrem un sentiment anume.
Da…am aproape 16 ani. Nu pot spune că duc la extreme ceva anume. În general postările mele se leagă de modul în care văd eu lumea, de gândurile mele întortocheate ce se bat cap în cap. Am o viziune mai pesimistă asupra lucrurilor, ce-i drept. De când eram mică am văzut mai mult partea goală a paharului și am încercat să o umplu.
Atunci umple paharul ăla cu ceva de folos, tristețea, din punctul meu de vedere,e pentru proști, iar tu nu-mi pari proastă.
Îți mulțumesc. Asta o să încerc să fac de acum.:) Promit.