Tot ce-mi doresc.

Mi-e dor.
Mi-e dor de copilăria mea veselă, de jocurile prostești din fața blocului, de prietenii cu care inventam tot felul de povești și de plimbările liniștite din ștrand.
Mi-e dor de mine, fetița inocentă care a primit de Crăciun de la Moșul un bebeluș pe care l-a denumit Soledad, bebeluș ce a vizitat cu mine întreaga Europă.

Mi-e dor de acele desene absurde de la grădiniță și de încurajările educatoarelor care îmi spuneau că voi deveni într-o zi o mare artistă.
Acum? Acum totul e pustiu. Privesc pe geam și văd că banca ce râdea cu noi la șotron acum e părăsită. Privesc cum generația care vine stă închisă în casă, bea și fumează.

Totul e atât de negru și pustiu încât stau și mă întreb dacă s-au întâmplat, cu adevărat, toate. Din fericire am fotografiile ca mărturii care îmi șoptesc din albumele de pe raftul vechii biblioteci că vor să fie deschise și lăsate să-și povestească memoriile. Eu asta fac. Stau și le ascult poveștile, acum arhive, știind că erau cândva viața mea.

Tot ce îmi doresc acum este să dispară mirosul de praf și mucegai ce s-a așternut în viața mea. Vreau să nu mai fie totul vechi, de domeniul trecutului, ci vreau ca toate amintirile să fie zilnic reactualizate.

Este dificil să trăiești în prezent, ridicol să trăiești în viitor ș imposibil să trăiești în trecut. Nimic nu este mai îndepărtat decât minutul care s-a scurs.

Calipso.