Ştiu…

Aprind o ţigară; de aici mă pierd printre gânduri şi desenez cerculeţe prin fumul ţigării.
Te-ai întrebat vreodată cum ar fi viaţa ta dacă nu ar exista aşteptarea? Cum ar fi dacă ţi-ai dori ceva, ai bate din palme şi ai avea în faţa ta acel lucru? Eu m-am gândit; totul ar fi de căcat. Unde ar mai fi curiozitatea, unde ar mai fi bucuria aceea de nestăpânit? Ar dispărea la mama dracu’. Aşteptarea are şi ea un rol foarte important în viaţa noastră. Din punctul meu de vedere ne aminteşte cum să fim oameni. Ţii minte cum îl aşteptai pe Moş Crăciun când erai mic? Câteodată îl vedeai, câteodată nu, dar totul se termina la fel: adormeai ca un bleg pe unde apucai. Dar când deschideai ochii dimineaţă şi alergai către brad ţipai cât să trezeşti tot oraşul la vederea cadourilor. Aşteptarea era elementul cheie care te făcea curios şi fericit.

Aşa sunt şi eu acum…prinsă în aşteptare. Nu mai am răbdare, dar încerc să stau potolită, aşteptând în linişte. Nu-mi doresc decât să îi văd ochii, să mă ridic pe vârfuri şi să-l sărut dulce pe buze.
Ştiu că mai e atât de puţin şi eu deja sar ici-colo de fericire. Mi-am dat seama cât de mult pot să iubesc şi sincer, nu credeam că un om poate avea atâta iubire de oferit. Ştiu acum care e rostul lui în viaţa mea: mă face fericită. Ştiu că, atunci când mă ţine de mână, am un zâmbet de copil tâmp întins pe faţă. Heii, şi ce contează totuşi?! Sunt fericită. Ştiu că viaţa mea a început din nou când l-am zărit prima oară. Ştiu ce îmi doresc: să fim mereu împreună.

Ştiu cine sunt. Sunt o copchiliţă care a dat de dragostea adevărată şi muşcă în fiecare zi din ea. Ştiu ce e cu mine. Sunt aeriană, picată din lună sau cum mai vrei să-mi spui. Stai fără griji, sunt îndrăgostită. 
Ştiu că mai e puţin până când vom fi din nou împreună. Te voi strânge în braţe şi îţi voi spune încă o dată că sunt a ta…
Ştiu că mi-e dor.
Ştiu că te iubesc.
Ştiu…